Să iasă banul din beton, nu invers!

Tot zice lumea că ce bine-i să fii patron, dar dacă ne uităm prin peisaj, nu-i chiar așa. A ajuns și pe la noi zicala, că dacă nu caști ochii, deschzi punga, și unde vedeai mai ieri unul tot numai fițe și mătăsuri, azi numără de cinci ori înainte de a da un ban pe-o pâine.

Râdem, glumim, dar să știți că e o oarece panică prin târg, mai cu seamă în rândul celor ce aveau biznisuri cu dom Terciu și al lui TVI, respectiv printre cei ce i-au dat cu camătă, pentru simplul motiv că … nu e bani.

Recent circulă zumzetul că stațiile de beton ale companiei, adică principala sursă de cash, vor trece sub alt proprietar, pentru un alt simplu motiv, datorii. Și nu de doi lei, ci imense.

Vă dați seama că dom Vasile face tot ce poate să-și salveze afacerea, și chiar ar vrea să scoată la mezat și proiectul de lângă sediul flăcăilor ce ne ascultă, numai că are o problemă tehnică. Partenerul.

Respectivul s-a băgat în treaba asta, l-ar fi ajutat pe Terciu să obțină terenul, cu condiția să se păstreze discreția la persoana domniei sale, nu de alta, dar chiar nu voia ca DNA-ul să mai aibă un motiv să-l calce pe organe. Așa că, acu-i acum.

Ori nea Vasile îl dă pe goarnă și se sparge buba, dar primul își scapă biznisul, ori rămâne așa și urmează să primească compensații morale (sanchi). Videm.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here