Şora, eMăgăriile porceşti şi şori-cenia şobolaniformă

Moşule, ce tînăr eşti ” ( #Rezist feat Ana Pauker, ori invers ) ; sau despre veşnicul tupeu toxic al ” fiilor noştri de căţea „

 

 

De fapt, nu despre Mihai Şora e vorba, în tot scandalul stîrnit de clipul video publicitar care împrăștie peste teritoriul numit Rumînia dezgustătoarea eMăgărie porcească by Papaya Propaganda Team. Ci despre vechiul dublu standard porcesc. Dublu standard care face doar din Nicolae Ceauşescu un dictator odios, în timp ce inventatorul dictaturii romîneze contemporane, deviantul Carol secundul de Romînia ( zis şi Carol Caraiman ) rămîne ” dăcît ” un rege controversat şi un mare protector al culturii, re-înhumat cu onoruri naţionale de corifeii democraţiei de tip UE.

” Stînga „, ” dreapta „, ” sus „, ” jos ” etc sînt doar ornamente false în toată povestea asta de trib african. Fiindcă despre asta e vorba : dacă şamanii tribului, ăia corecţii, drepţii, adevăraţii, au zis că laptele e negru, înseamnă că eşti hitlerist, fiindcă Hitler credea că laptele e alb.

Apropo de Hitler : ghinionul lui e că n-a trăit 103,14 ani, ca Mihai Şora. Dacă reuşea performanţa asta morală, degeaba mai făceaţi gălăgie, că chipurile ” soluţia finală „, ” Auschwitz „, ” Holocaust ” şi alte atacuri infame la persoana unui venerabil de 103,14 ani.  Ce, n-aţi priceput că vîrsta înaintată e un detergent universal ? Mă rog, parţial universal, fiindcă Iliescu ar trebui linşat, nu … ?

Aaa, apropo de evrei : dacă zici ceva nasol de Şora, ejti antisemit, fi’n’că prima lui soţie era evreică. Aveţi deci grijă : tovarăşii Al. Florian, Max. Katz & Co sînt vigiulenţi şi scrofuloşi la datorie. Odată vă treziţi că vă iau procurorii la întrebări, antisemiţii şi primitivii naibii care sînteți voi, cu eminescul vostru fascist cu tot.

Dacă întrebaţi cumva unde e hîrtia legendarei demisii a ministrului Şora din guvernul Roman / Iliescu, adică guvernul primei mineriade sălbatice, e clar : sînteţi violenţi şi n-aveţi man’eră. P’ecum ne spune marele istoric Dorin Dobrincu, ex-şef al Arhivelor Naţionale şi mare activist civic, nu se face pentru ca să ” scormoneşti ” în trecutul monumentului Şora. Demisia lui celebră e ca inorogii : dacă eşti intelectual adevărat, crezi în existenţa ei. Dacă nu crezi, pe cuvînt de onoare, ejti dăcît un ţăran prost sau un agent al Moscovei.

Mă rog, istoricii p’ecum musiu Dobrincu sau Cioflîncă sînt foooarte scrofuloşi cînd cer ” docomentul ” care să dovedească faptul că Valeriu Gafencu, de exemplu, i-a cedat medicamentul salvator, în închisoarea comunistă, pastorului protestant & evreu Wurmbrand. Aaa, dacă e vorba de biografia lui Ion Iliescu, e investigaţie legitimă, nu ” scormonire „.

Nu credeţi că tov. camarade Michel Şora a fost un ” erou al Rezistenţei franceze „, cum decretează faceboocian alt mare far civic, Tudorel Urian ? Rîme care sînteţi voi rîme jalnice, doar nu vreţi să vă aducă inorogul Şora permis de port-corn, eliberat şi semnat de Jean Moulin. Faceţi loc, deci, Pantheonul are un loc rezervat, la lojă, pentru primul inorog viu. Inorog carpatin, ţerani proşti care nu ştiţi dăcît de zimbri sau maximum dă bouri.

Pe scurt, cum a zis preşedintele Kennedy : ” O fi un fiu de căţea, dar e fiul NOSTRU de căţea „. Clar …?

Nuuu, nu de domnul Şora e vorba, doamne-fereşte. El e dăcît inorog, şef al Senatului Inorogilor Carpatini. Se pregătesc domnii Liiceanu, Pleşu, Pata’ & co. Doar legea dreaptă trebuie dusă mai departe, nu … ?

Există şi o veste bună, în toată această mini-distopie soft : spre deosebire de dictatura aia hard, din vremea tovarăşilor de drum ai tovărăşelului Şora, acum putem cîrti. Fără să riscăm băgarea noastră la închisoare sau tortura pînă la moarte, cum li s-a întîmplat multor mii de români, atunci cînd inorogul Şora suferea, eroic, ca simplu tehnocrat, ” în podul ministerului de externe ” condus de tovarăşa Ana Pauker.

În rest, bucuraţi-vă, papayoţi din toate zările : reunite în empireul lor komun, propagandista nazistă Leni Riefenstahl şi nacealnika comunistă Ana Pauker se bucură şi ele de izbînda voastră. Heil & ” Da zdravstvuiet ” !

Lucian Postu

 

Lucian Postu este publicist şi consultant politic, PR & media. A fost corespondent BBC şi Radio Europa Liberă , consultant BBC pentru Republica Moldova şi editorialist al mai multor publicaţii . Foloseşte ortografia recomandată de Institutul de Filologie ” Al. Philippide ” din Iaşi, cu excepția cuvîntului  ” romîn ” și a derivatelor sale.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here