Schimb vilă cu garsonieră confort redus

În fieful consilierilor locali ai partidoiului suflă un fel de filoxeră, că mare lucru dacă nu cumva majoritatea din CL s-a cam dus la vale, nu demult înregistrându-se încă o mangleală politică în urma căreia un conselier local s-a defectat, fiind ademenit cu modesta sumă de juma de sută mii lei, finanțare pentru o echipă vioaie de minifotbal păstorită de acesta, adică domnu Gavril, și patronul Mopseriei.

Din ce se vorbește pe la colțurile pătrate, domnu Gavril nu mai spune prezent la solicitările de partid, astfel că a cam căzut într-o lumină palidă, mai cu seamă că suma pomenită e cam de-un spriț de vară pentru o seamă de contemporani, care atunci când au făcut pasul, apoi l-au făcut pe sume adevărate.

Adică dacă tot faci o nefăcută și te scufunzi, măcar îți tragi de-un colac de salvare. Dar așa? Pentru un pumn de orez? Trist, foarte trist, că nici trădările nu mai sunt ce-au fost.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here