Un afacerist din anturajul PSD – Mihai Chirica a solicitat avize și declarații notariale de la vecini pentru consolidarea și extinderea unei case bătrânețti, dar construiește un bloc @ La numai câteva zeci de metri de blocul din spatele Sălii Voința, cel a cărui autorizație de construire a fost anulată a izbucnit un scandal imobiliar identic @ Astfel, de această dată vecinii cer anularea autorizației de construire pentru un bloc aflat puțin mai încolo, pe versanul Râpa Galbenă @ Construcția aparține lui Daniel Florin Simionese, asociat în afaceri prin interpuși cu directori din primărie @ Blocul cu trei nivele este ridicat pe baza unei autorizații de consolidare și compartimentare
Un nou scandal imobiliar în centrul Iașului, o nouă autorizație de construire contestată de ieșeni.
Culmea, se întâmplă la numai câțiva metri de locul pe care firma Zinan Investment a vrut să ridice un bloc în spatele Sălii Voința, pe strada Arcu. Investitorul a vrut să ridice un bloc, dar nu a reușit să finalizeze lucrările, deoarece autorizația a fost anulată de instanță.
O familie de ieșeni a demarat o acțiune similară în justiție împotriva unui alt ”investitor”. Ca și în cazul fimei Afer, care a reușit anularea autorizației emisă pentru Zinan, ieșenii Maria și Gheorghe Giuculă sunt revoltați pe faptul că un afacerist șmecher, Daniel Florin Simionese a fentat Legea pentru a le ridica un bloc chiar în fața casei. Întreg scandalul imobiliar se petrece pe strada Fătu, unde Maria și Gheorghe Giugulă dețin o locuință. Familia Giugulă a cerut recent în justiție anularea autorizației de construire și demolarea blocului a cărei structură din beton a fost ridicată deja fiind vorba de un bloc D+P+E. Se solicită astfel anularea autorizației de construire nr.147/22.02.2019 eliberată pentru ”consolidare compartimentare construcție existentă pe teren proprietate”.
Au fost păcăliți
În cererea adresată Tribunalului Iași, cea prin care se solicită anularea autorizației de construire, familia Giugulă a precizat că și-a dat acordul notarial pentru investiția care se ridică în fața casei lor, cunoscând faptul că este vorba doar despre consolidarea unei case vechi și nu despre ridicarea unui bloc.
„Subliniem faptul că reclamanții au dat acest acord în considerarea celor spuse de vecinul lor, Simionese Daniel, adică consolidare clădire existentă și recompartimentare ce urma să se facă pe terenul său. La momentul dării acordulului reclamanții nu au conoscut nimic din documentația tehnică care a stat la baza eliberării certificatului de urbanism și a autorizației”, se arată în acțiunea depusă de familia Giugulă.
Astfel, Simionese a cumpărat o casă veche și niste bucăți mici de teren pe care le-a alipit, obținând suprafața totală de 394 mp.
Avize pentru consolidare
Ieșenii de pe Râpa Galbenă au arătat că Simionese a obținut avize de la celelalte instituții pentru consolidarea unei clădiri vechi și nu pentru a construi un bloc nou. Un astfel, de exemplu este Certficatul de descărcare arheologică care a fost dat pentru consolidare imobil.
Cu toate acestea primăria tolerează această golanie. Simionese a efectuat după aceea o expertiză a vechii construcții pentru a obține astfel aviz pentru demolare. Expertiza respectivă vorbește despre demolarea pereților vechii case și a fundațiilor existente. Se recomanda păstrarea unui singur perete. Și, cu toate că s-a procedat la o demolare noul bloc este ridicat tot pe baza unei autorizații de demolare.
„Ori, în condițiile în care toate actele conținâd detalii tehnice cu privire la starea construcției existente și propunerii avizate fac referire la demolarea pereților pare cel puțin lipsit de sens faptul eliberării autorizației de construire pentru consolidare și recompartimentare construcție existentă și ridică mari semne de întrebare cu privire la temeinicia și legalitatea actelor administrative”, a mai arătat familia Giugulă.
Complicitatea permanentă a primăriei
Ieșenii de la Râpa Galbenă au alertat Poliția Locală în momentul în care au observat că Simionese demolează clădirea veche. La 9.04.2019, Poliția Locală a oprit lucrările de demolare dar acest lucru s-a întâmplat când vechea casă era deja la pământ. După aceea, în mod ciudat primăria a permis reluarea lucrărilor în baza unei ”dispoziții de șantier de schimbare a soluției tehnice” fără ca familiei Giugulă să i se transmită acest act administrativ.
Afaceri cu directori din primărie
Recent, publicația locală REPORTER DE IAȘI (www.reporteris.ro) a arătat de ce primăria este complicele acestei golănii de la Râpa Galbenă. Astfel, potrivit Reporteris, Daniel Florin Simionese este asociat în firma Coninstal. A intrat în 2017, în locul Paulei Vornicu (PSD), o apropiată a lui Dumitru Tomorug, directorul tehnic al Primăriei. În primăvara acestui an, jurnaliștii REPORTER DE IAȘI au surprins o mașină a Coninstal în fața celor două vile ale lui Tomorug din satul Dorobanți, comuna Aroneanu. Firma Coninstal lucra la amenajarea caselor lui Tomorug.
Constantin MAZILU