Dacă te bagi la o vorbă despre biznis prin orice ungher de urbe auzi același lucru: băi, și n-am un teren! Mamă ce bloc aș face, pfaaaai! Lumea nu vede altceva decât blocuri. Asta e.
Fie vorba între noi, există un număr finit de norocoși cu terenuri numai bune de făcut case peste case, mai mult, este și-n scădere abruptă spre zero, pentru simplul motiv că nci Iașul nu-i din gumilastic și nici moșteniri nu prea mai este de unde scoate.
În fine, mai zilele astea ziceam că am găsit un nou norocos, un nene Drăgan având niște metri pătrați numai că, lângă țintirim. Ori, cine mama naibi cumpără apartamente lângă veșnica pomenire, ca să nu mai vorbim de o eventuală promovare: de aici ajungeți primii la ultima casă! Deci nasol.
Așa că, omul a activat planul B, respectiv un schimb onest de terenuri cu primăria urbei, un schimb reciproc avantajos, credea mnealui. Și unde credeți că s-a dus ca să ungă roțile? La dom vicecumătru.
Numai că dom vice ar mai fi avut nevoie și de vreo doi liberali ca să treacă moșmanda prin CL, așa că l-o trimes pe omu nostru și prin Podu Roș. Cu portofelul fleașcă și cu inima-n gât, investitorul strategic o așteptat sedința unde trebuia să se facă cetit proiectu.
Și s-o cetit, iar cei ce trebuiau să zice „da“ au zis pe dos, de s-o trezit omu și cu … și cu banu luat. Pe cale de consecință, s-o apucat de dat telefoane să-și recupereze zerourile de după cifră și am putea pune rămășag că o să vândă bucata de pământ taman unei săgeți al lui dom vice, manoperă deloc străină intimilor domniei sale. Adică, pișicheeer!
