Un container metalic plin ochi cu tehnică și logistică aparținând Telekom România, amplasat de ani buni în ograda IPJ Iași, a creat un adevărat scandal între operatorul de telefonie și conducerea Poliției. Construcția de 28 mp a fost amplasată fără acte și forme legale, doar în baza unei înțelegeri amiabile anterioare. Containerul metalic este amplasat în zona principală de acces în sediul IPJ, dinspre strada Sărăriei, obturând practic intrarea mașinilor și a logisticii angajaților. Deoarece oficialii Telekom refuză cu obediență să dezafecteze zona și tratează problema cu indiferență totală și neseriozitate, șeful IPJ, Costel Gîtlan, i-a acționat în judecată și i-a somat să-și strângă rapid catrafusele. În replică, avocatul operatorului de telefonie, Viorel Pintea, susține că acest container ar fi fost amplasat legal în ograda Poliției, încă din anul 1997, la solicitarea STS și a SRI, instituții care la data respectivă aveau sediul comun cu IPJ Iași.
Scandal cât casa între conducerea Inspectoratului Județean de Poliție Iași și oficialii operatorului de telefonie Telekom România Communications SA. Totul a început din cauza unui container metalic care zace de 22 de ani în curtea Poliției ieșene, fără acte și forme legale. Acesta conține tehnică și logistică care aparține Telekom, și nu numai, și stă bine-merci în zona principală de acces în sediul IPJ Iași, dinspre strada Sărăriei, pe terenul Ministerului de Interne, fără ca operatorul să plătească nici un sfanț. Deoarece această situație trenează de ani buni de zile, conducerea IPJ, prin comisarul-șef Costel Gîtlan, a acționat în judecată operatorul de telefonie, cerându-i să-și strângă catrafusele și să plece. Într-o plângere înaintată Judecătoriei, șeful Poliției ieșene le-a solicitat magistraților să-i oblige pe reprezentanții Telekom România, la desființarea lucrării autonome, respectiv a containerului metalic, uitat în ograda IPJ, precum și obligarea la plata tuturor cheltuielilor de judecată.
“O construcție inestetică care încalcă regulile urbanistice”
“Acest container este amplasat pe o suprafață de 28 mp pe terenul proprietatea Statului Român, respectiv al Ministerului de Interne și implicit IPJ Iași, fără nici un fel de forme legale (contract de închiriere, contract de comodat, etc). Cu alte cuvinte nu există niciun temei legal sau contractual în baza căruia SC Telekom România SA a amplasat această lucrare autonomă în imobilul unde se află sediul Poliției ieșene. În lipsa acestor documente, apreciem că operatorul de telefonie a fost de rea-credință la momentul amplasării construcției. Cu alte cuvinte, e o lucrare autonomă cu caracter durabil realizată cu rea-credință asupra imobilului altuia. Containerul este amplasat în zona de monitorizare video a căii principale de acces pentru autoturisme în sediul IPJ Iași perturbând vizibilitatea către această cale de acces și creind o vulnerabilitate cu privire la asigurarea unei bune monitorizări a spațiului. Totodată, acest container metalic produce mai ales un prejudiciu de ordin estetic, fiind într-un total dezacord cu arhitectura clădirii. Mai mult, considerăm că această construcție încalcă regulile arhitecturale urbanistice”, se arată în acțiunea judecătorească semnată și parafată de comisarul-șef al IPJ, Costel Gîtlan, și de șeful Biroului Juridic, Andreea Istrate.
Telekom: “Containerul conține tehnica STS, SRI și IPJ Iași”
În replică, într-o întâmpinare depusă la dosarul cauzei, reprezentanții Telekom România Communications SA, arată că acest container metalic ar fi fost amplasat în ograda Poliției ieșene încă din anul 1997, la solicitarea Serviciului Român de Telecomunicații Speciale și a Serviciului Român de Informații, instituții care la data respective aveau sediul comun cu IPJ.
“În respectivul container au fost adăpostite instalațiile și aparatura specifică de telecomunicații ce deservea cele trei instituții. În decursul celor 22 de ani de la data efectuării lucrării, atât STS cât și SRI s-au mutat în sedii proprii, situate în alte locații din Municipiul Iași, astfel că la ora de față containerul adăpostește doar instalațiile și aparatura de telecomunicații ce deservește IPJ Iași. La data realizării acestui container a existat în mod neîndoielnic acordul pentru amplasare al celor trei instituții menționate mai sus, cu atât mai mult cu cât solicitarea execuției lucrării a venit din partea acestora pentru a le asigura funcționalitatea unor legături de telecomunicații performante pentru momentul respective. Pe de altă parte, toate lucrările de acest fel se făceau atunci doar de către fosta SC Romtelecom SA, pe baza autorizațiilor și avizelor legale”, a explicat Viorel Pintea, avocatul care reprezintă în justiție interesele Telekom.
Gîtlan: “Construcția metalică perturbă activitatea instituției noastre”
După ce au fost informați despre kitch-ul metalic uitat în curtea Poliției ieșene, reprezentanții Telekom s-au deplasat la sediul IPJ pentru un dialog cu privire la situația juridică a acestei construcții și au formulat, în scris, o cerere de acordare a accesului în sediul instituției în vederea operării și întreținerii echipamentelor de telecomunicații electronice. De asemenea, oficialii operatorului de telefonie au solicitat conducerii IPJ Iași transmiterea documentelor necesare pentru intrarea în legalitate, cerere respinsă la final, pe motiv că perturbă buna desfășurare a activității instituției. “Având în vedere faptul că amplasarea acelui container îngreunează total monitorizarea căii de acces în curtea IPJ Iași, obstrucționează desfășurarea activității instituției, și în final încalcă prevederile legale care reglementează utilizarea spațiilor aflate în administrarea MAI, ne aflăm în imposibilitatea de a da curs solicitării Telekom” a fost răspunsul tranșant al comisarului-șef, Costel Gîtlan.
Nicu SAMSON