După ce-o votat lumea să aburce o seamă de inși în parlamentul de la Bruxelles, rezultatele o fost deosebit de triste pentru o seamă, care nici nu visau că n-o să aibe notă de trecere sub forma celor cinci procente mici de săltat pârleazul. Acuma că supărarea o prins șalăii de pe liste e una, dar să vedeți deranj la pipote pe cei din eșalonul doi.
Nu mai departe în partidul lui Tăriceanu, dom vice de la cejeul nostru, recte nea Victor Chirilă este foarte cătrănit, că pe lângă voturile culese la nivel de genunchi de broască, nenea Varujan ar mai fi cules o seamă de foloase din combinațiile revărsate de la centru și mnealui zero barat. Păi, treabă-i asta? Așa că, revoluție!
Merge vorba că dom Victor vrea revoluție să-l deie jos pe deputatul armean, în felul ăsta să mai prindă și el ceva până nu se sparge partidul de tot. Ceea ce nu-i departe de adevăr.