Mi-am chestionat prietenii la modul simplist: „băi, voi cu cine votați?“ Inițial m-au crezut că-s lipit de vreun partid, așa că au început tachinările, de altfel intuibile, cum că m-aș fi înregimentat politic și pe cale de consecință am aflat ce-aș păți dacă aș face așa ceva. După ce i-am asigurat că sunt (ei) pe o pistă greșită, plus un pahar de vin, oamenii au revenit la sentimente pașnice și chiar preocupate: … da’, chiar, să-mi bag picioarele, dacă am habar unde o să pun ștampila“.
Și am luat-o la puricat metodic întreaga plajă de candidați cunoscuți, ca să vedem ce-i animă să se ducă în apus și pe noi să ne lase cu promisiunile pe vine, de să crape mâțele jucându-se cu ele, vorba marelui Creangă. Inutil să vă asigur că dacă vreun candidat ar fi auzit cam ce vorbim, trecea de Madagascar, numai la gândul că ar putea fi câteva mii ce judecă astfel, înainte de a merge la vot.
În fine, concluzia a fost unanimă: nene, n-avem cu cine! Scurt pe doi, nu este cu cine. Că cine am vrea noi să fie, nu este, alți răsăriți nu sunt, plus de asta, habat n-avem, ce au în cap oamenii ăștia, de ne cer votul. Chiar am lăsat mesaje candidaților pe social media, să-mi dea măcar două motive, dacă nu trei, care să mă facă să-l aleg. Ce am primit? Ce ați primit și dumneavoastră. Păi, dacă tu, ca și candidat, îți permiți să dai cu flit întrebărilor adevărate și preferi să îndrugi verzi și uscate la mișto sau la final de program, să nu te superi când vei fi tratat la fel.
Dialogul pe teme de candidați, odată stârnit, s-a propagat și-n alte direcții și am aflat că misia acestora de a se face convingători a ajuns ca oiștea-n edificiul zootehnic al gospodarului, majoritatea celor transmise nouă în ultimile zile nefiind altceva decât vorbe goale sau teme de maxim interes trase din felurite contexte și puse pe un tapet nou, ce în mod normal ar trebui să miște neuronul odihnit. Ți-ai găsit!
Cum naiba să invoci facerea autostrăzilor, gradul de civilizație ori nivelul de trai de ceva ce este la vreo câteva mile marine? După asta, credeți că-l doare pipota pe vreun candidat după ce-o trecut hopul de ceva din cele expuse? Nu. Să fim realiști. Campania asta, ce tocmai se încheie, a fost făcută mai mult ca să fie decât ca să însemne ceva și n-a reușit să arate decât părțile negre și urâte ale electoratlui rămas în țară.
Europarlamentarele au haz doar pentru cei împinși înainte spre o simbrie babană, investiția în această etapă fiind proportțională cu prezumtivele sume încasate de la Bruxelles. Un calcul pe genunchi arată că, la aproape juma de milion de euro ce i-ar rămâne unui eurodeputat la final de mandat, la momentul de față, nici măcar o sută de mii nu sunt investiți în campanie, pe cap de candidat. Nu, pentru că dacă-s mai mulți, nu-i o afacere, că-n judecata oricărui aspirant (ba chiar și a partidelor) dacă nu iese ceva măcar de zece ori față de cât a băgat, n-are sesns combinația.
Ori ce poți să alegi dintr-o astfel de abordare? Nimic. Fiecare-și vede de treabă, pentru că bătaia peștelui nu este acum, ci mai este o jumătate de mandat până la tragerea liniei. Cam ceva asemănător cu meciurile de pregătire înaintea calificărilor la vreun turneu final sau furtuni în carafe cu apă plată. Ni s-a arătat doar câte ceva din efectivele, mijloacele, metodele și o parte din strategii, un pospai cum s-ar zice Moromete contemporan. Restul? La anu’!
Numai de bine!
Văru
