Zilele astea m-am lămurit cum stă treaba cu campania electorală. E clar că vor fi și ceva steaguri, cele mai multe fără flamură, ce se va folosi pentru acoperirea feței celui ce-l va purta, fie pentru a se apăra de reacționari, fie de a-i corecta corespunzător, după ce toate argumentele că un partid sau altul e cel mai bun, se vor fi epuizat și alunecat în tradiționale înjurături cu neamuri, mame, morți, instituții și simboluri.
Nu știm dacă merită atenție toate dandanalele ce se propagă prin toate mediile, dar se vede de la o poștă că unii încearcă să se bată cu pumnu-n piept că au făcut câte ceva și ceilalți se chinuie să-i bage la fund să nu audă și alți. E un circ fără condimente, în care se dă frâu liber la porniri și strigături, spre marele deliciu al tribunei, care moare de drag, când vede arena cu proști mai strașnici decât ei.
Toate bune și frumoase, dar în vremea asta, o altă specie, de nișă ce-i drept, se remarcă prin ziceri din prispa gândirii, în condițiile în care nu rup ușile la vreun partid, dar stau călare pe social media. Analiștii.
Băi, nene și când îți trăsnesc vreo două cuvinte scoase cu dibăcie din DEX, plus referințe de unde și-o-nțărcat necuratu’ plozii … închizi televizorul. Sinergii, chei, regiștri sunt plimbate cu mare nonșalanță printre haștagurile consacrate și termeni generoși de tipul normalității, egalității și multe altele, care au un singur efect – te lasă cu oblonul la dinți crăcănat și creierii capului ca firele de păr din lâna oii după două săptămâni pe miriște.
În mod normal, ei se doresc credibili. Cam ceva asemănător cu bucătarii care în momentul în care își lasă o barbă ușchită, au o pălărie-n creștet, un snop de brățări pe ambele mâini, plus un ceas baban pe dreapta și nelipsitele mănuși negre își atribuie titlul de „chef“ sau „șef cu ch, bă“, și care habar nu au să încropească o mămăligă, dar ei se joacă cu fel de fel de ierburi exotice, fructe asemenea, ca să nu mai pomenim de carne cu origini controlate (de fapt carne de vită neaoșă, botezată în fel și chip).
Este evident că cei ce mănâncă „operele֧“ lor spun că-s splendide ș-apoi rup șaormeriile, cum o seamă de spectatori cad pe spate la vorbele analiștilor ș-apoi încearcă să te convingă cât de bine le zice ăla sau celălalt.
Realitatea este că marii bucătari gătesc cu mâinile goale și curate, au fiecare o școală temeinică în spate, plus enorm de multe zile de experiență, au sculele lor, nu neapărat branduite și dau ora exactă într-un restaurant.
Trecând la cealaltă categorie amintită nu demult, adevărații analiști nu se hazardează în pronostice, stau, fișează, citesc, întreabă și nu se încumetă să se atașeze de vreun actor politic, cu toate că ar avea mult de câștigat. Nu.
Adevărații analiști, altfel destul de puțini, compară, judecă și tac. Vrei să știi ce gândesc? Plătești. Nu plătești, nu știi. E simplu. Pentru că sigur nu apuci cartea unui astfel de om, darmite s-o mai citești. N-ai timp.
Numai de bine!
Văru
