După succesul incontestabil al primei ediții, în perioada29-30 martie, se desfășoară cea de-a doua Conferință de Fitoterapie Practică sub egida Universității de Medicină șiFarmacie “Gr. T. Popa” ce are ca temă “Compușiibioactivi și extracte vegetale – beneficii pentru sănătate.
În cele două zile de sesiuni științifice dedicate fitoterapiei, este prezentată practicienilor posibilitateafundamentării pe baze documentate, a utilizării eficienteși în condiții de siguranță pentru pacient, a produselorfarmaceutice ce conțin extracte vegetale.
Noutățile prezentate în această conferință, care reprezintă o platformă educațională valoroasă pentru ceiaproape 700 de participanți din întreaga țară: medici, farmaciști, lideri de opinie și cercetatori, vizeazălegislația în domeniul medicamentului de originevegetală și a suplimentelor nutritive care conțin extractevegetale, precum și evoluția și înglobarea extractelorvegetale în forme farmaceutice diverse, astfel încât sărăspundă nevoilor pacienților de toate vârstele.
“Conferința de Fitoterapie Practică este un demers științific inițiat pentru sustinerea dezvoltării fitoterapiei practice în România. Ne dorim o implicare activă în acest domeniu extrem de important pentru sistemul de îngrijire a sănătății populației și ne mândrim că între participanții principali la conferință se regasește un partener constant al activităților pe care le desfășurăm, compania Antibiotice.
Prin noua gama de suplimente alimentare Nutriensa®care condiționează extracte vegetale, compania Antibiotice vine în mod responsabil în întâmpinarea atât a pacienților cu patologii diverse, cât și persoanelor sănătoase care doresc să-și mențină starea de sănătate și să beneficieze de o calitate superioară a vieții. Între suplimentele alimentare și medicamentele realizate la Antibiotice din punct de vedere al regulilor de bună practică de producție și standardelor de calitate nu există nicio diferență – cu alte cuvinte supliment realizat la standard de medicament”, a declarat Prof. Univ. Dr. Monica Hăncianu, Președintele Conferinței Naționale de Fitoterapie Practică, Președinte Asociația de Fitoterapie și Fitofarmacologie Practică, din România.
Trăind într-o societate cu un ritm al vieții extrem de alert, cu o suprasolicitare fizică și intelectuală majoră, încare alimentația, din diverse motive, devine restrictivă, se observă o creștere a interesului populației pentru prevenție, pentru asigurarea și menținerea calității vieții.
“Nutriensa, este gama de suplimente alimentare a companiei Antibiotice, dezvoltată în contextul unuiinteres din ce în ce mai mare al populației pentruîngrijire personală. Nutriensa cuprinde produse pe bazăde vitamine, minerale și diverse extracte standardizatecare susțin funcțiile fiziologice ale organismului sau care se pot asocia unor tratamente alopate. Gama de suplimente alimentare Nutriensa derivă în primul rânddin nevoia consumatorului de a rămâne activ, și a face față vieții moderne suprasolicitante. Nutriensa înseamnăîn același timp creativitate, prin formule inovative șiproduse care combină multiple ingrediente cu proprietăți active dovedite științific, asigurând astfelconsumatorilor accesul la nutrienții necesari buneifuncționări a organismului, cât și maturitate, prininformare corectă, precum și eficacitatea și siguranțaproduselor susținute de experiența companiei îndomeniul producției de medicamente. Brandul Nutriensaeste adresat publicului activ, informat, și pune un accent deosebit pe starea de bine a consumatorului șipromovarea unui stil de viață sănătos și îngrijirea activăa sănătății”, a declarat dr. Mihaela Moșneguțu, Director Medical Antibiotice.