despre statul care celebrează decerebrarea morală
Zilele trecute, statul romînez a mai tras o dungă, groasă şi maronie, în lungul răboj al tîmpeniei oficiale, alienante şi groteşti. Prin re-înhumarea cu onoruri de stat a unui dictator dezgustător, care a dus Romînia la dezastru : regele Carol secundul. Sau cetăţeanul Carol Caraiman, dacă e să pomenim numele pe care acest rebut al familiei regale l-a folosit, în prima lui hălăduire bezmetică prin lume.
Dictator dezgustător. Exact. Aceasta e descrierea cea mai corectă a degeneratului fiu ieşit din căsătoria drepţilor întru pomenire Ferdinand, loialul întregitor al României, şi Maria, regina răniţilor şi a diplomaţiei întregitoare de ţară.
Sau poate aţi uitat că regele Carol secundul a instaurat prima dictatură romînească din secolul trecut ? Cu partid unic şi uniforme de partid unic, cu interzicerea vechilor partide istorice, cu defilări militare şi salut de tip fascisto-nazisto-legionar ?
Aţi uitat cumva că regele Carol secundul a fost primul corupt al ţării şi patronul corupţiei cancerigene, care a dus Romînia, ca moravuri publice, cu mai mult de un secol înapoi, în vremurile apuse ale fanariotismului generalizat ?
Aţi uitat că regele Carol secundul a dat ordin ca principalii lui oponenţi politici să fie omorîţi, prin sugrumare cu laţul de sîrmă, apoi îngropaţi pe ascuns, cu var turnat peste ei, plus o placă de beton ? Iar faptul că victimele omorîte în acest mod sălbatic erau lideri legionari nu face această crimă mai puţin abominabilă şi primitivă.
Aţi uitat că regele re-înhumat cu onoruri de stat e vinovatul principal pentru dezastrul armatei romîne şi pentru cedarea Basarabiei către Uniunea Sovietică, fără un foc de armă, fie şi simbolic ?
Într-o ţară normală, un asemenea fost şef de stat ar fi fost judecat post-mortem şi condamnat la cea mai grea pedeapsă, pentru ca oamenii să facă deosebirea dintre bine şi rău, dintre meritele regalităţii şi vina penală, dintre cele mai grele, a unui rebut al regalităţii, care a dus Romînia spre dezastru. Un dezastru ale cărui urmări produc încă efecte serioase. Vizibile, dar mai ales invizibile.
Nu, cel mai cancerigen efect nu e cedarea Basarabiei, fără măcar un foc de armă. Cel mai cancerigen efect e unul invizibil. Cel din cauza căruia Carol secundul a putut duce Romînia spre dezastru : alienarea principiilor morale, cu ajutorul unor elite ticăloşite şi al unei populaţii transformate în turmă tăcută, înfricoşată sau resemnată.
Vi se pare că astăzi sîntem departe de o asemenea situaţie ? Dacă mareşalul Antonescu a fost judecat şi condamnat, nu credeţi că regele Carol, care a generat dezastrul şi apoi i l-a lăsat mareşalului, merita o judecată mai aspră decît nefericitul militar ?
Turmele de istorici patrioţi, altfel pline de vervă, tac în legătură cu onorurile de stat oferite unui dictator dezgustător. Tac şi turmele pline de aplomb ale liderilor presei, ale liderilor civici şi ale politicienilor. ” Morţii cu morţii, viii cu viii „, pare să spună tăcerea asurzitoare a acestor coruri de turme tăcute.
Iar în această tăcere a poporului de rîme, nimeni nu aude cum, de pe pereţii catedralei regale, Răul din icoană rîde încet, rînjind bucuros. Şi pregătindu-se să se întoarcă, din mintea bolnavă a turmelor, în viaţa lor viitoare, şi mai bolnavă.
Lucian Postu
Lucian Postu este publicist şi consultant politic, PR & media. A fost corespondent BBC şi Radio Europa Liberă , consultant BBC pentru Republica Moldova şi editorialist al mai multor publicaţii ieşene. Foloseşte ortografia recomandată de Institutul de Filologie ” Al. Philippide ” din Iaşi, cu excepția cuvîntului ” romîn ” și a derivatelor sale.
