În perioada 19-23 februarie, la Teatru FiX se derulează o primă ediție a unui Micro-Festival de Arte Performative. În cele ce urmează, Stanca Jabenițan și Maria Comârlău vorbesc despre acest proiect ce promite, cumva, să spargă gheața și să deschidă Iașul și spre un alt tip de eveniment decât cel tradițional(ist).
Călin Ciobotari: A trecut deja ceva timp de când Teatru FiX și-a mutat sediul. Cum v-ați acomodat în noua locație? Ce vă lipsește, ce aveți?
Stanca Jabenițan: Inițial am crezut că o să ne acomodăm destul de greu. Fixu de pe Cuza Vodă ne-a creat un atașament emoțional destul de puternic față de publicul întâlnit în toți anii care au trecut și, efectiv, mirosul acela de subsol nu era unul neplăcut ci oarecum un semn prin care Fixu se identifica. Cel mai intens atașament l-au creat producțiile create acolo, evenimentele găzduite și artiștii care au dat viață locului. O istorie creează întotdeauna o legătură, fie că e una cu locul, fie cu oamenii.
Hala FiX a început să fie primitoare odată cu toate lucrurile aduse din centru și cel mai sincer, odată cu instalarea biroului, cum bine preconiza Mișu (Mihai Pintilei). Cum Mișu e înaintea timpului, el ne aștepta în Hală de un an, ocupându-se de supravegherea amenajării spațiului și de învățarea unor noi ”skill-uri” într-ale lucrului cu metalul. Deși primul impact când am început munca în bucătăria Fixului, adică biroul, a fost unul destul de dur, și anume, erau câteva grade în minus și ne ieșeau aburi pe gură, încet încet am început să îl încălzim, la propriu și la figurat.
Dacă ar fi să privim lucrurile dintr-o perspectivă idealistă, nu ne lipsește nimic, întrucât facem ce ne place, avem sprijinul unor oameni care înțeleg ce facem, producțiile noastre și-au găsit publicul, iar Hala FiX este un spațiu pentru arte performative, așa cum ni l-am imaginat, absolut fertil, cu posibilități reale de dezvoltare a zonei independente. Dacă e să schimbăm perspectiva și să ne uităm printr-o lentilă obiectivă, un spațiu independent este povestea unei incertitudini perpetue. Instabilitatea venind din mai multe motive, contextul legal nedezvoltat in care ne desfășurăm activitatea, accesarea resurselor financiare pentru susținerea unui astfel de spațiu, resurse umane limitate… iar înșiruirea asta a factorilor care creează o interdependență obositoare se extinde mult mai mult. Însă dacă ne-am axa doar pe una din cele 2 perspective cred că am pierde un lucru esențial, umanitatea. Așa că încercăm, subliniez încercăm, J să menținem un echilibru. Evident, transferul la un spațiu de 10 ori mai mare, cum e Hala, a reprezentat direct proporțional, un efort pe măsură, din toate punctele de vedere, iar organizarea unui eveniment cum e micro-festivalul de arte performative, Re-GENERATOR, a adus în vederea noastră, a echipei FiX, adică 5 oameni, tocmai ideea transpunerii experienței acumulate în cei aproape 7 ani de existență la un nivel mult mai complex.
„Hibridul ca formulă estetică”
Călin Ciobotari: De unde ideea acestui Re-generator, Micro-festival de arte performative?
Stanca Jabenițan: Am observat de câțiva ani cât de fluide încep să devină limitele între domeniile artistice și cele științifice, cum se întrepătrund și uneori se determină unul pe altul. Hibridul cred că este formula estetică coagulantă care descrie arta contemporană independentă. Re-GENERATOR e un hibrid, între evenimentele singulare, cum sunt expozițiile sau concertele de muzică experimentală, și evenimentele de tip festival, consecutive, pe o durată delimitată de timp și de obicei definite de cantitate (nu exclude calitatea). Asta a fost prima discuție despre Re-GENERATOR, evident tot în biroul fixului, având așezate în conștient și toate întâlnirile cu operatorii culturali din țară sau din Iași, întâlniri în care puneam în discuție rolul zonei independente ca mijloc de comunicare. Nimic ”sfânt” sau ”transcendental” în perspectiva asta, însă extrem de pertinent și adaptat nevoilor din ziua de azi.
Practic tot despre un echilibru vorbim sau un raport direct proporțional, pe cât de evidentă a devenit în ziua de azi nevoia de evadare, pe atât de imersive au devenit artele, iar rolul spectatorului s-a reorganizat într-un statut de colaborator al artistului. În acest context s-a născut demersul nostru de a propune ieșenilor și nu numai, micro-festivalul ce urmează să iasă ”la rampă” pe 19 februarie, adică peste câteva zile. Evident că un asemenea proiect nu avea cum să ia naștere fără sprijin, iar suportul l-am găsit la un finanțator privat care a oferit granturi ong-urilor în valoare totală de 1 milion de euro pe baza unui concurs de proiecte. Programul prin care am reușit să dezvoltăm micro-festivalul se numește ”În Stare de Bine” (Kaufland și Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile) și îl recomandăm cu drag tuturor celor care au poftă de proiecte generatoare de impact socio-cultural.
Ideea Re-GENERATOR are ca resursă activă și dorința noastră de creare de context cultural prielnic artelor performative (generator) iar nivelul următor al sensului a fost ideea reactivării spațiului independent din Iași (re-generator). Conceptul s-a creionat ușor și parcă a venit de la sine toată structura, principiile după care ne ghidăm activitatea, tema ediției pilot (avem umplută o pagină și jumătate de agendă cu posibile noi teme pentru viitoarele ediții J)), ariile performative și tipurile de experiențe pe care le-am observat ca fiind generatoare de dialog creativ. Și… ne-am apucat de treabă!
Ce semnifică particula „micro” din denumirea evenimentului?
Maria Comârlău: Cred că inițial, atunci când am gândit denumirea festivalului, am luat în calcul doar numărul de spectacole care vor fi prezente și ne-am gândit că 4 nu e un număr care să te ducă cu gândul la un festival în toată regula, așa că i-am zis micro. Pe măsură ce s-a conturat proiectul, acesta a adunat nici mai mult nici mai puțin de 14 evenimente în 5 zile deci cam cât poate să conțină un festival complex iar cantitatea de muncă a fost una pe măsură. În momentul de față doar echipa a mai rămas micro. Pe măsura edițiilor ce vor veni ne dorim să creștem macro din toate punctele de vedere.
Care sunt punctele tari ale evenimentului?
Maria Comârlău: Ca să fim puțin tautologici, unul din punctele tari ale evenimentului e evenimentul în sine. Sună puțin infatuat afirmația de mai sus dar credem că însuși cadrul structural eterogen al festivalului, bazat pe 3 piloni diferiți ca formă și compoziție, e unul din punctele tari. Interacțiunea dintre cele 3 secțiuni: artele spectacolului, arte vizuale și experiment în muzică, fiecare susținută la rândul ei de 3 principii: independent, performativ, experimental, dă evenimentului un tip de forță vitală. Pentru că atâta timp cât avem oameni vii, artiști vii, trebuie să avem și artă vie. Iar interacțiunea, în toate formele ei, cea dintre artiști, dintre mai multe tipuri de arte, dintre artiști și public, constituie forța creatoare a secolului în care trăim.
Întâlnirea, fie că e cu publicul, sau între arte, sau între artiști e un punct pe care ne-am concentrat aproape inconștient. Spun aproape, pentru că eram cât se poate de conștienți de tema festivalului și de principiile ei coordonatoare, dar în același timp au fost unele lucruri care s-au legat exact așa cum trebuia și pe care le-am conștientizat ulterior.
Sesiunile de creație de 24 de ore, de exemplu, sunt ambele bazate pe interacțiune. Cei de la Kaps Crew, coordonatorii sesiunii pe arte vizuale, se concentrează în ceea ce ne propun asupra interacțiunii dintre auditiv, vizual și palpabil, încercând să surprindă astfel ideea generării de simțuri noi în urma creării legăturii dintre cele 3 medii.
Ludic Collective, pe de altă parte, coordonatorii sesiunii decreație pe artele spectacolului, sunt parte dintr-un colectiv interdisciplinar de artiști specializați în artă vizuală, dans, muzică, arte performative, scenografie și psihologie. Momentan, membrii acestuia locuiesc în țări diferite (Marea Britanie, Germania, Olanda, România, Suedia, Coreea de Sud), și colaborează ori de la distanță, ori în diferite formule, depinzând de oportunitățile de rezidențe/festivaluri/open call-uri. Ludic prezintă ideea ca fiecare participant să fie co-producător în procesul de creație; muzicienii pot dansa, scenografii pot coregrafia, dansatorii pot compune muzică, însă pentru colectivul Ludic, este foarte important ca toate proiectele să fie bazate pe un proces amănunțit de cercetare.
Un alt punct forte, tot din perspectiva interacțiunii, cu publicul de data aceasta, ni se pare faptul că procesul de creație poate fi privit, observat, experimentat. Faptul că se poate discuta despre el, fie că e vorba de produsele artistice prezentate, fie de cele la care iau parte și se implică direct.
De asemenea, faptul că timp de 5 zile, pe lângă ceea ce se prezintă în festival ca produse finite, se și creează în spațiu 3 produse artistice care să fie prezentate pe data de 23 februarie, ni se pare că e încă un plus al acestui tip de eveniment.
„Interacțiune directă cu produsul artistic”
Călin Ciobotari: Cui se adresează Festivalul? Există un public țintă clar definit aici, la Iași?
Maria Comârlău: Festivalul se adresează omului care vrea să acționeze, să reacționeze, să interacționeze, cum ne spune și tema acestei ediții, ReAct. Nu am putea defini un public țintă caracterizat pe un profil clar, cu CNP uri care să înceapă sau să se termine cu anumite cifre bine stabilite dinainte. Publicul țintă de la Iași e unul definit totuși de o nevoie. Nevoia de a avea astfel de produse artistice cu care să poată interacționa direct. Publicul ieșean, și credem că nu numai cel ieșean, publicul mileniului 3 e unul care vrea să simtă, să experimenteze. E un public care gândește și care nu se mai mulțumește cu statul într-un scaun la distanță de artiști. E un public care își dorește să participe, să contribuie, care creează pentru că e un public care își pune întrebări în mod constant și caută răspunsuri la aceste întrebări. Și nu caută un singur răspuns pentru că e conștient de faptul că nu există un adevăr absolut. E un public care vrea să înțeleagă, să vadă lucrurile și din punctul celuilalt de vedere, un public care își dorește să discute să comunice, să asculte. E un public activ-introspectiv publicul nostru țintă. De multe ori el poate fi confundat cu un public incomod, pentru că nu te lasă ca artist să amorțești într-o convingere însă un public care cere nu poate decât să te ajute să te dezvolți atât din punct de vedere artistic cât și uman.
Artele performative sunt slab spre deloc reprezentate la Iași. Aveți explicații pentru situația aceasta?
Stanca Jabenițan: Pentru ca artele performative să își facă simțită prezența și la Iași, cred că mai sunt câțiva pași pe care va trebui să îi îndeplinim. Crearea sau amenajarea a cât mai multor spații independente, susținerea lor financiară, generarea unor politici culturale coerente și consecvente care să încurajeze antreprenoriatul cultural. Au fost multe inițiative foarte benefice pentru Iași care au murit în câțiva ani, tocmai din lipsa unui suport consecvent și coerent. E greu să o iei de la capăt de fiecare dată când vrei să inițiezi un proiect sau să continui unul care în mod evident este util pentru comunitate. Un proiect câștigat îți asigură un produs sau un impact de scurtă durată. Odată implementat, resursele scad vertiginos, pentru că dispare sursa care întreținea echipa de proiect, echipa creativă, poate și parte din cheltuielile administrative. Practic și teoretic tot în jurul banilor ne învârtim când căutăm explicații. Și oamenii obosesc și pleacă. Unii își găsesc resursele în altă parte, alții nu. E adevărat, plecatul nu e întotdeauna soluția salvatoare, însă mai important e motivul. Acolo cred că ar merita sondată perspectiva celor care au luat decizia asta. Ar oferi un răspuns la întrebarea de ce se dezvoltă așa de greu Iașiul la capitolul ăsta.
Un centru independent de arte performative sau un spațiu orientat spre cultură cu o direcție clară, un plan, o strategie de implementare și rezultate în activitate cred că îndeplinește aceeași funcție socială și culturală ca aceea a unei instituții de stat. Să zicem că operatorii culturali din Iași (cei câțiva câți sunt) ar oferi fiecare un plan de dezvoltare pe un an, în care să fie incluse producții, rezidențe, programe de creșterea atenției în școli și licee asupra acestei zone, etc. iar aceste planurile ar fi analizate de experți în domeniu și susținute financiar de instituțiile care sunt în măsură. Cred că astfel aerul nu ar mai fi de ”lăsat în urmă”.
Despre cum e să fii artist independent la Iași…
Călin Ciobotari: Nu v-ați săturat de „independență”? Ce anume vă motivează să mergeți mai departe? Anunță ceva (mai) bun viitorul?
Stanca Jabenițan: Trei întrebări la care mi-aș dori să nu sondez prea mult… De independență da, câteodată, când simțim că mergem ”în gol” și mai mult, când stăm deasupra ”prăpastiei”. Vorbeam mai devreme de teatru independent și de incertitudinea perpetuă pe care o presupune, în ideea în care, abilitățile tale profesionale nu te califică să îndeplinești peste noapte și altele, cum ar fi cele de antreprenor, de businessman/woman, de manager de proiecte, de constructor, de sudor etc. E adevărat, nu ne împiedică nimeni să le învățăm (o parte din ele începem să le deprindem încet încet și nu consider că acest lucru ar fi un punct negativ) sau să angajăm oameni specializați pe fiecare domeniu. Și din nou ne întoarcem la aspectul financiar. Singurul, de altfel, care prin impactul produs consumă timp și energie care ar putea fi canalizată diferit. Cu toate acestea, nici în momentele de ”prăpastie”, nu aș alege alt mod de viață. Nu din obișnuință, ci din simplul motiv că un astfel de sistem (independent) te pune față în față cu tine însuți/însăți. Și ajung la ce mă motivează să merg mai departe. Oamenii. Mâna asta de oameni care au luat decizia să se implice 100% într-un proiect aproape imposibil cum e HALA FiX ( Teatru FiX a fost un proiect realizabil, e adevărat că am perspectiva asta după ce am străbătut-o, însă Hala e la un alt nivel de realizare). Comunitatea artistică din Iași care a fost alături de noi de fiecare dată, fie că propuneam un proiect nou fie că aveam nevoie de suport în cele deja existente. Artiștii colaboratori cu care s-au creat întâlniri memorabile și oamenii care aleg să își petreacă o seară la Teatru FiX, chiar dacă nu mai e un spațiu ușor accesibil. Sunt mai multe motive pentru care dorim să mergem mai departe. La nivel de motivație generală a Teatrului FiX, știm că putem dezvolta un centru de artă contemporană independentă care să poată coagula și susține comunitatea artistică din Iași.
Observ că răspunzând la aceste 3 întrebări fac un soi de ”sandwich” negativ J . Viitorul sună dubios. Deși Mișu e cel care se informează zilnic cu privire la situația actuală din România, nu pot să nu observ cu ochii mei impactul imediat al deciziilor luate la ”nivel înalt”. Începem din ce în ce mai mult să spunem lucrurilor pe nume, să discutăm despre ele de fiecare dată când ne apasă, să ieșim în stradă, să transpunem problematici actuale în spectacole, dar nu știu dacă e suficient. Se simte și efectul acestor acțiuni, însă undeva, și perspectivele astea ar trebui să intre într-o corelare la un moment dat cu factorii decizionali, într-un hibrid. J
Tot încerc să închei interviul într-o notă mai relaxată, însă văd că nu prea îmi iese. Un gând ne mișcă energiile în mod cert pozitiv și anume, experiența ce urmează în perioada 19-23 februarie. De abia aștept să zumzăie Hala cu artiști, voluntari și ieșeni angrenați într-un flux de experimente. Asta e unul din motivele pentru care mergem mai departe.
