Marin Malaicu-Hondrari
Marin Malaicu-Hondrari a beneficiat de Programul Rezidențe FILIT pentru scriitori români, 2018, locuind, timp de o lună, la Iași. A sintetizat experiențele ieșene într-un text ce va fi publicat, integral, în numărul de primăvară al revistei „Dacia literară”. În cele ce urmează, redăm câteva fragmente.
14 iunie
Să spunem, pentru frumusețea poveștii, pentru că mereu trebuie să existe o poveste, că am ajuns la Iași exact în ziua în care a început campionatul mondial de fotbal din Rusia.
Stau la Casa Gane, nu e niciun fir de praf. Dar asta cu praful a spus-o Henry Miller pe când locuia la Vila Borghese. Lucrez în curtea casei, acolo unde sunt două bănci și o masă de fier, sub o boltă de viță-de-vie.
Stau ascuns. Încă mi-e groază să mă duc la un restaurant ca să mănânc ceva. Mă disperă că mereu îmi ia foarte mult timp până să mă acomodez într-un loc nou. Poate că o să-mi iau inima în dinți și-am să dau o raită prin locurile pe care le cunosc. Prin Păcurariul Vechi, de exemplu, acolo unde am fost purtat cu 13 ani în urmă.
Deocamdată mă bucur că am câștigat bursa FILIT pentru autori. Voi avea o lună întreagă pentru scris. Ăsta e visul oricărui scriitor. Destinul a vrut ca prima mea bursă să fie la Iași. Până la urmă, locul perfect e locul în care poți să scrii.
Rusia – Arabia Saudită 5:0
15 iunie
Prima țigară a zilei gândindu-mă la Eminescu. Mă gândesc la destinul lui, la cât s-a chinuit și la ce au ajuns profesorii și politicienii să facă din el. Îmi amintesc versuri din Melancolie.
Mai târziu, plimbându-mă pe străduțele din jurul Casei Gane, dau peste casa în care a locuit Veronica Micle, apoi, mai jos, spre Bolta Rece, văd un cireș uriaș. E cel mai mare cireș pe care l-am văzut în viața mea. Și cireșele sunt pe măsura lui. „Ce faci, măi, Eminescule?”, îmi zic în gând și trec mai departe. Mă plimb, bat străzile. Mă uit la oameni, la vitrine, la cer. Nu-mi place turismul cultural. Niciodată n-am luat ghidul turistic al vreunui oraș. Nu mă duc la muzee, doar dacă îmi ies întâmplător în cale. Prefer să iau pulsul străzii, să-i aud pe oameni vorbind, să ascult zdrăngănitul tramvaielor urcând în viteză spre Copou. (…)
Ajung pe Lăpușneanu, pe pietonal și trec prin fața anticariatului Grumăzescu. În fața anticariatului, pe o masă încă mai ard câteva lumânări. Celebrul anticar a murit cu o săptămână în urmă. Sub masă, un câine mare pare să-l jelească. Lângă lumânări, cărți deschise, cu paginile plouate și boabe pentru câini. Câțiva pași mai încolo, cochetele chioșcuri cu cărți la mâna a doua. Caut, ca de obicei, cărți din colecția Romanul Secolului XX.
Nu vorbesc cu nimeni toată ziua.
Egipt-Uruguay 0:1
Maroc-Iran 0:1
Spania-Portugalia 3:3 (Meci senzațional făcut de Cristiano Ronaldo. E și el un Eminescu, în felul său; hulit, dar genial).
Întâmplări: în cursul zilei am auzit de patru ori cuvântul scriitor rostit de patru tineri. Orașul acesta chiar e plin de literatură și de istorie. Încep să mă simt bine, să mă cred printre cititori, iar atunci când mă știu printre cititori mă simt mai în siguranță decât dacă aș fi înconjurat de un pluton de căști albastre. (…)
17 iunie
(…) Seara plouă torențial. Stau într-un cort de la Street Delivery cu Florin Lăzărescu și povestim despre scenarii, despre cărți. Din nou despre cărți. Prea multă literatură pentru o singură zi. Florin e în vervă. Are niște povești extraordinare. Râdem. Ploaia nu ne lasă să mergem la culcare.
Costa Rica – Serbia 0:1
Brazilia – Elveția 1:1
Germania – Mexic 0:1
18 iunie
Primul semn de libertate aproape totală: nu mai știu ce zi e, dacă e sâmbătă, duminică sau luni. Free as a bird. Știu doar că e dimineață, deci e cafea, și dacă e cafea la Iași, atunci e la Cafeneaua Veche, cea despre care au scris Brumaru și Vintilă Mihăilescu, printre alții. Stau pe terasă, muzica e în surdină, mă uit la biserica de peste drum. Oamenii se plimbă, își fac cruce, pământul pare un loc bun, Dliniuțăzeu nu mai pare atât de pornit împotriva noastră. În urmă cu trei ani stăteam tot aici, la Cafeneua Veche, doar că era o seară rece, de octombrie, și stăteam înăuntru cu toții (Michael Astner, Corina Bernic, Domnica Drumea, Constantin și Lia Acosmei), în fum de țigară, căci pe atunci fumătorii încă mai erau considerați oameni. Juju, proprietarul cafenelei ne asculta poveștile.
Mai devreme am stat și mai uitat cum un copil a făcut un schelet dintr-o frunză de nuc. A desprins fâșii din frunză, lăsându-i numai nervurile, iar la final arăta exact ca un schelet de pește. Oare am făcut vreodată asta în copilărie? Nu cred.
Suedia – Coreea de Sud 1:0
Belgia – Panama 3:0
Tunisia – Anglia 1:2
19 iunie
Umblu prin grădina de la Casa Pogor. O fată grasă face valuri cu fusta ei turcoaz. Nu mă simt bine. Umblu printre copaci, printre busturi. Mă gândesc prea mult la o femeie. Îmi place să-i rostesc numele, vorbesc despre ea ori de câte ori am ocazia. El nombre de una mujer me delata, zice Borges. Numele unei femei mă trădează. Trupul unei femei mă dă de gol. Asta sună bine: trupul unei femei mă dă de gol. Sună foarte bine. Și e al dracului de dureros.
Mă întorc la busturi. Toți oamenii ăștia fără picioare, împietriți aici, cu ochii orbi, au barbă de hipster. Mai ales Lambrior și Conta. Niște hipsteri ușor posaci. Îl văd de la depărtare pe Lucian Dan Teodorovici. A ieșit la o țigară. Mă gândesc să mă duc să-l salut, dar până la urmă renunț, are el destule pe cap, mă întorc în căsuță și citesc.
Columbia – Japonia 1:2
Polonia – Senegal 1:2
Rusia – Egipt 3:1
A.D.Xenopol – Vasile Conta 73:37
Alex Lambrior – Ion Creangă 38:52
22 iunie
În grădina Casei Pogor se află mașina magistrului Ursachi de pe vremea când se credea pelican. E un Dodge Aspen, culoare crem, model fabricat de americani între 1976 și 1980. Pe o plăcuță se poate citi traseul făcut de mașină din Statele Unite ale Americii până în România. Mă uit la mașină, mă întreb câți kilometri de deșert o fi făcut Magistrul la volanul ei și resimt greutatea care mă strivea atunci când se uita în ochii mei și-mi spunea poete. Poveștile lui fabuloase cu Texasul, cu prostul de Derrida, cu Florin Pucă, Rosina Cambos. Acum, Casa de Cultură din parcul Copou îi poartă numele și pe zidurile ei sunt pline cu versuri din poeți tineri, unii dintre ei nici măcar nu au apucat să-l cunoască. „De la o frunză la altă frunză e o depărtare fără sfârșit”. Melcul Adeodatus – motociclistul langorii. Poezia lui, acum, aproape că nu mai contează. Și ce? A contat când a trebuit. Poezia nu e alma de casa, e o curvă cu ștaif și te lasă cu ochii în soare cât ai clipi.
Nigeria – Islanda 2:0
Brazilia – Costa Rica 2:0
Serbia – Elveția 1:2
23 iunie
MERU. Da, în sfârșit ies de la Pogor, traversez bulevardul și intru la MERU, una dintre cele mai celebre cafenele din oraș, sau, pe limba foarte tinerilor, hub social-artistic. Mișcare experimentală de rezistență urbană: adică MERU. Pe scara în formă de cochilie de melc care duce la etajul unde e cafeneaua poți petrece zeci de minute citind textele de pe pereți. E plin de texte. Care mai de care mai haioase. Simți imediat că e un loc plin de tinerețe. Textele, desenele, semnele sunt asemenea tinerilor: haioase, cinice, urbane, inteligente. Iar baia e o capadoperă. Aș vrea să fiu un băiat cu rucsac în spate. Să mă bazez pe tinerețea mea, pe o boxă portabilă și pe prezervative. Singurul loc unde se fumează e balconul. Mă duc direct acolo. Pe o băncuță de lemn stau trei grații post-umane. Înghesuite una într-alta, fardate violent, cu părul alb, cum se poartă acum. Borcane cu limonadă, scaune inconfortabile, o mică bibliotecă, o lampă cu picior, mare, un soi de clopot cu bec, uși de lemn, înalte, scorojite de la ploaie, umbrele Grolsch, balustradă de fier forjat, parchet vechi, tocit, artă contemporană pe pereți. Tineri și foarte tineri. Învață sau citesc sau stau pe telefon.Grupuri sau perechi. Prea puțini discută, dar așa sunt ei. Numai eu sunt singur. Fumez și îi observ. Beau un Jameson, în cinstea slăbiciunii mele din adolescență față de Jenna Jameson. Și toate astea se petrec într-o clădire care a aparținut securității, într-o clădire în care oamenii au fost bătuți și schingiuiți. Răzbunarea istoriei. Niciun regim politic nu rezistă în fața tinereții. Tinerețea vine peste tine și te face praf. MERU e locul perfect ca să mă gândesc la viața mea, la ce ar trebui să fac mai departe. Să nu mă iau prea mult în serios, să fiu ca ei, tinerii din jurul meu, amuzant, cinic și responsabil. Și urban. Plec, fără să mă simt ridicol. E un loc unde dacă te apuci să scrii nimeni nu se uită la tine ca la un țicnit sau ca la un poet sărman din Uniune Scriitorilor.
Gluma mea preferată: de ce nu am votat USR? Pentru că am crezut că e partidul lui ManolescuJ.
Coreea de Sud – Mexic 1:2
Germania – Suedia 2:1
Belgia – Tunisia 5:2
(…)
