Din ce vorghește lumea din vecini și cunoștințele de-o viață ale domnului ministru de la noi, reiese că totdeauna a avut grijă de famelie. Să aibe ce trebuie, să fie devreme acasă, să lase lumina aprinsă-n beci, să nu ia amenzi și tot înainte.
Mai mult, n-o lăsat nici educația urmașilor să fie mai prejos, astfel că junele fecior (al domnului ministru și rectore), actualmente notar și asistent universitar vorghește frumos, nu trece strada pe roșu, dă săru’mâna la dame, un băiat de nota zece, … impecabil. Am zice că-i perfecțiune și armonie peste tot, dar, nu-i așa.
Deși dom ministru n-are apucături de tip Kim Ir Sen, fecioru-său nu îndrăznește să tragă vreo țigare de tutun în preajma domniei sale, dar nici în preajma altora, ca nu cumva să se găsească vreun binevoitor să-i zică lui dom ministru că are viciul ăsta.
Așa că mai pe șest, mai pe la Releu, mai în dosul clădirilor, junele dom notar se chinuie să aibe un viciu mic și nevinovat, cu frica condamnării la domițil și zero absolut la amnisite. Acuma nu zicem că face bine, dar dacă vrea să scape de vițiul ăsta, cel mai bine ar fi să nu mai fumeze. Imediat trece! Verificat.
