O firmă cu 100 de salariați strigă după ajutor. Finanțele o execută pentru 800.000 de euro

Cunoscuta societate din domeniul construcțiilor și instalațiilor Est Rom SA, aflată în insolvență și sub tutela administratorului judiciar Centrul de Expertiză în Insolvență SPRL Iași, a ajuns în groapa datornicilor, cu debite de peste 5,5 milioane de lei către creditori. Din această sumă, aproximativ un milion de euro reprezintă doar datoriile către DGRFP Iași – AJFP Iași, pentru neplata contribuțiilor de asigurări sociale, șomaj și sănătate pentru angajați, dar și TVA-ul și impozitul pe profit. Administratorii Est Rom, Bogdan Ursuleanu și Octavian Condrea, contestă în justiție datoria stabilită de inspectorii Fiscului, arătând că sumele evidențiate în titlul executoriu sunt identice cu acelea pentru care organul de control ar fi depus demult cererea de înscriere a creanței în dosarul privind procedura insolvenței.

“Cerem suspendarea executării silite. Aceasta ne-ar produce grave prejudicii financiare, care se pot materializa prin neplata la timp a salariilor (mai avem un număr de 111 salariați și un fond de salarii de 221.592 lei) precum și a respectării obligațiilor către diverși parteneri“.

 

Situație financiară catastrofală, pe final de an, pentru SC Est Rom SA, o cunoscută firmă ce activează în domeniul construcțiilor și instalațiilor, care-și are sediul social în Valea Lupului. Inspectorii Fiscului țin morțiș să execute silit societatea pentru datorii de aproximativ 4 milioane de lei, pe motiv că nu și-ar fi plătit taxele și impozitele legale către bugetul consolidat al statului. Conform unui titlu executoriu emis de către Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii Iași, SC Est Rom SA ar fi acumulat o datorie imensă de aproape un milion de euro, drept pentru care s-au emis somații și s-a trecut la executarea silită. În replică, Bogdan Ursuleanu și Octavian Condrea, cei doi asociați care încă mai controlează firma, și-au angajat apărător și solicită suspendarea executării precum și anularea tuturor actelor de executare întocmite în cauză. Într-o plângere adresată Judecătoriei Iași, avocata Roxana Lupu Nicolăiță, cea care apără interesele Est Rom și bineînțeles pe acelea ale administratorului judiciar Centrul de Expertiză în Insolvență SPRL, consideră că titlul executoriu ar fi fost emis în mod abuziv, pentru simplul fapt că debitul propriu-zis, stabilit de Fisc, nici măcar nu a fost comunicat administratorului judiciar, așa cum este firesc și normal, iar termenele de plată au fost alese în mod aleatoriu.

 

“Executarea silită este una abuzivă”

 

“Organismul de control financiar ne-a comunicat târziu faptul că Est Rom figurează în evidența fiscală cu un debit în cuantum de 3.845.739 lei, conform titlului executoriu emis în dosarul de executare. Mai mult, sumele evidențiate în acest document sunt identice cu unele din sumele pentru care DGRFP-AJFP Iași a depus cererea de înscriere a creanței în dosarul priviror la procedura insolvenței, aflat la Tribunalul Județean. Este nelegală și abuzivă demararea de către Fisc a unor proceduri de executare silită, concretizată în emiterea de noi titluri executorii, în același dosar de executare, caz în care suspendarea măsurilor de executare silită s-a produs de drept în temeiul Legii 85/2014. Creanța nu are caracter exigibil, nu are caracter cert și nu a fost corect individualizată astfel încât orice act emis în cauza de față este nul. Sumele specificate în documentul Fiscului provin din perioada de observație și nu din perioada  ulterioară admiterii planului de reorganizare a firmei Est Rom. Totodată, sumelor menționate în cuprinsul titlului executoriu, li s-au atribuit date ale scandențelor prin planul de reorganizare aprobat și de către ANAF. Mai este de precizat și faptul că, urmare a modificării planului de reorganizare, administratorul judiciar Centrul de Expertiză în Insolvență a promovat anterior o cerere de compensare a sumelor cu care intimata (AJFP Iași) este înscrisă în tabelul definitiv, cu sume datorate tocmai către SC Est Rom SA. Atâta timp cât organul de control fiscal nu este singurul creditor înscris în tabelul definitiv al creditorilor rezultă că, prin respingerea cererii de suspendare a executării silite demarate în cauză, s-ar putea ajunge chiar la favorizarea Fiscului”, a explicat în contestație, avocata Roxana Lupu Nicolăiță, care reprezintă SC Est Rom.

 

Locurile de muncă și salariile a 111 angajați, în pericol

 

Apărătorul celor doi asociați de la firma de construcții și instalații mai susține că prin continuarea executării silite s-ar produce și grave prejudicii financiare și care nu ar mai putea fi remediate ulterior.

“Toată această situație poate conduce la neplata la timp a salariilor (Est Rom are un număr de 111 salariați ce trebuiesc plătiți și un fond de salarii de 221.592 lei). De asemenea, există și riscul de a nu ne putea onora obligațiile către diverși parteneri de afaceri. Situația de fapt, expusă de organismul de control, ne poate cauza grave prejudicii, care, evident, nu pot fi remediate pe calea întoarcerii executării”, au conchis, cei doi asociați ai Est Rom, prin intermediul avocatei Lupu Nicolăiță. SC Est Rom SA a fost executată de Fiscul ieșean pentru datorii de aproximativ un milion de euro, în conformitate cu Legea 207/2015, privind Codul de procedură fiscală. Toate titlurile executorii și somațiile împotriva Est Rom SA au fost emise de Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii Iași.

 

Au scăpat “la mustață” de evaziune fiscală prin clasarea dosarului

Est Rom și asociații Bogdan Ursuleanu și Octavian Condrea, au scăpat “la mustață”, de un dosar de evaziune fiscală. Mai precis, în urmă cu 5 ani, societatea a făcut obiectul unor investigații penale pe motiv că, în perioada 2012 – 2013, ar fi efectuat mai multe achiziții ilegale de materiale de construcție și prelucrări metalice. Potrivit cercetărilor, aceste operațiuni de achiziție, ar fi fost făcute doar pe hârtie de la firmele Aroneanu Prod SRL Rediu Aldei, de la Iusti Best SRL Iași, precum și de la Mirtisan SRL Oradea. Practic, printr-o serie de tranzacții fictive, Est Rom ar fi dedus atunci, nelegal, TVA, diminuând cu o sumă considerabilă de cca 853.593 lei profitul impozabil, prin înregistrarea pe cheltuieli nedeductibile a costului de achiziție a materiilor prime și a materialelor. Acest fapt a condus ulterior și la diminuarea impozitului pe profit datorat bugetului de stat cu cca 136.575 lei. Dosarul de evaziune fiscală a ajuns ulterior și pe masa procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, care, după, finalizarea anchetei, au dispus clasarea dosarului, din lipsă de probe. Tot atunci, inspectorii ANAF ceruseră și inculparea firmei Est Rom pentru evaziune fiscală, dar și aplicarea unor măsuri asiguratorii de recuperare a prejudiciului, însă toate acestea au fost șterse în totalitate prin clasarea cazului. Est Rom activează pe piața economică ieșeană încă din anul 1993, activitatea firmei fiind una complexă, de la servicii de proiectare și producție, la reparații, lucrări de construcții și instalații. Potrivit tabelului creditorilor, de la Est Rom au de recuperat bani un număr de aproximativ 142 de creditori, inclusiv patronul Bogdan Ursuleanu. Urmează apoi toți salariații firmei înscriși la masa credală, AJFP Iași, Banca Transilvania, IFN  Next Capital Finance și nu în ultimul rând Unicredit Leasing Corporation IFN. Pe tabel mai sunt înscriși și foști parteneri de afaceri, printre care Cecchini Service, Furiteh Galați, Certasing Societate de Asigurare și Reasigurare, sau Arcelor Mittal Tubular Products.

 

Nicu SAMSON

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here