despre minunile făcute de oamenii simpli
Zilele astea, pînă la Crăciun, o să fie iar mare inundație de colinde, de vorbe frumoase și de îndemnuri de a fi mai buni, mai generoși ș.a.m.d. Cele mai multe – pe veșnicul ton siropos și fals, din cauza căruia destulă lume se uită cu lehamite la șuvoiul brusc de creștinism care se revarsă peste tot, ca dintr-un robinet roz-bombon, cuplat la mașina de pompieri a lui Moș Crăciun – reprezentatul legal, comercial și monopolist al unui copil născut demult, într-un sat de departe, și mort din păcate tot demult, nu doar pe Dealul Căpățînii, ci și în mintea celor mai mulți dintre presupușii lui adepți.
Dar nu despre siropul standard de Crăciun vroiam să vă zic. Nici despre minunile cu audiență maximă. Și nici măcar despre minunea imaculatei concepții, fiindcă subsemnatul, deși îl respectă pe rabi Ieșua din Nazaret, e un ateu care crede în logică și în legea morală, pe cît se pot ele aplica, dincolo de vorbele de la televizor ori din predicile de tot felul.
Minunea de care vreau să vă zic e una deja cunoscută, deci nu vreau să vă momesc cu vreun breiching niuz. Doar că ea a devenit mai evidentă și mai palpabilă pentru mine, cumva, abia zilele trecute. Cînd le-am auzit la Radio România Cultural pe cele două femei care au făcut posibilă această minune: un spital pentru copiii bolnavi de cancer. Un spital privat, cu dotări de cel mai înalt nivel, făcut din banii donați de români. Iar asta chiar e o minune, în mîlul post-comunist al ultimilor 28 de ani.
Dar minune nu e doar faptul că banii donați pentru acel spital n-au fost furați. Ori că spitalul va fi inaugurat în curînd. Ci și felul în care gîndesc și vorbesc aceste două femei : nu ca niște călugărițe rătăcitoare, care cerșesc tînguitor în numele lui Dumnezeu și al unei necesități pămîntești, ci în maniera calmă, modestă și pragmatică a unui chirurg de război. Care nu caută aplauze sub gloanțe și printre hemoragii, ci doar calea de a salva cît mai multe vieți. În ciuda noroaielor de pe jos și din mintea oamenilor.
Asta e, de fapt, minunea cea mai mare : că aceste două femei au ridicat din nimic un spital, cu sprijinul unor oameni care se lasă mai degrabă convinși de vorbe mistice și de discursuri gonflabile, nu de cuvinte simple și logice, care explică un proiect clar, gîndit ca un război pașnic.
Nu, nu cred că se poate mima modestia neverosimilă a acestor două femei. Și nici echilibrul lor de neuro-chirurgi ai tehnologiei minunilor umane. De asta n-o să le scriu aici numele și nici n-o să le pun fotografiile alături de acest text. Fiindcă știu că ele n-au nevoie de asta. O să pun aici doar link-ul către proiectul lor : http://www.daruiesteviata.ro/. Dacă veți crede că nu bat cîmpii, puteți vedea acolo cine sînt ele și ce au făcut. Și vor mai face.
Dacă nu, puteți opta pentru robinetul roz de Crăciun. E mai simplu : ai apăsat butonul ,, Sînt mai bun,, , doza de creștinism e livrată direct în sinapse, iar apoi festinul cu sarmale și cîrnați va fi mai ușor de dus, la fel ca perioada pînă la Paști.
Un general extrem de criminal și de creștin, Oliver Cromwell, avea pentru soldații lui englezi o vorbă care îmi place tare mult, așa ateu cum sînt : ,, Rugați-vă lui Dumnezeu, dar păstrați praful de pușcă uscat ! ,, . E o vorbă valabilă și pentru războaiele pașnice și bune. Iar cele două femei-general ne-au arătat, cu calm, cu modestie, cu îndîrjire și inteligență că luptele bune nu sînt pierdute din start, așa cum ne învață resemnarea noastră ancestrală și mioritică. Iar asta chiar e o minune a cărei icoană, vie și ne-plîngătoare, ar trebui pusă în toate casele.
Nu știu cum ar trebui să se închine un ateu la o asemenea icoană laică. Dar puteți considera că deja am făcut asta. Fiindcă aceasta e calea, adevărul și viața. Viațâ adusă înapoi, din moartea cea de toate zilele.
Lucian Postu
Lucian Postu este publicist şi consultant politic, PR & media. A fost corespondent BBC şi Radio Europa Liberă , consultant BBC pentru Republica Moldova şi editorialist al mai multor publicaţii ieşene. Foloseşte ortografia recomandată de Institutul de Filologie ” Al. Philippide ” din Iaşi, cu excepția cuvîntului ” romîn ” și a derivatelor sale.
