Dumitru Constantinescu, patronul firmei Publiconstruct și stăpân peste Elytis Hospital, confundă Iașul cu propria feudă. După ce a achiziționat clădirea administrativă a combinatului Fortus, omul de afaceri a demarat executarea unor lucrări de modernizare și recompartimentare a imobilului, fără a deține autorizație de construire eliberată de Primăria Iași. În urma unui control efectuat la sediul din B-dul Poitiers 10 (fostul corp administrativ al fostului CUG) polițiștii locali din cadrul Serviciului Urbanism al Primăriei au sancționat firma Publiconstruct cu o amendă în cuantum de 10.000 de lei, dispunând totodată și sistarea lucrărilor de construire dar și intrarea în legalitate. Cazul nu este însă unul singular. În februarie 2018, Constantinescu a efectuat mai multe lucrări fără autorizație și la Spitalul Elytis iar municipalitatea ieșeană i-a cerut demolarea acestora. În situația de față, afaceristul a primit o amendă simbolică de 1000 de lei deși pentru abaterea constatată sancțiunea poate ajunge, potrivit legii, chiar până la 100.000 de lei. Omul de afaceri cere în justiție anularea amenzii susținând că el personal ar fi făcut toate demersurile legale de obținere a autorizației de construire, dar acestea sunt de durată.
Dumitru Constantinescu, patronul firmei Publiconstruct SRL, este exemplul clar al afaceristului pentru care articolele de lege sunt doar simple cuvinte așternute pe hârtie, fără noimă, și care nu trebuiesc băgate în seamă. Devenit celebru în Iași în urma „Scandalului Grădinița”, administratorul Publiconstruct și stăpânul Elytis Hospital, a gafat din nou, construind după bunul plac, și fără a deține autorizație legală din partea autorităților competente. În urma unor verificări efectuate la sediul Combinatului Fortus, mai precis la fostul corp de clădire unde a funcționat în trecut administrația CUG-ului, polițiștii locali au descoperit că SC Publiconstruct SRL, a efectuat mai multe lucrări de modernizare și recompartimentare, fără a deține autorizație de construire eliberată de Primăria Municipiului Iași. Mai precis, la data de 21 mai 2018, polițistul Dragoș Drăgan, din cadrul Poliției Locale -Serviciului Control Urbanism și Afișaj Stradal, a descoperit faptul că societatea condusă de Constantinescu ar fi efectuat lucrările de recompartimentare a imobilului cu pricina, modificându-i destinația, fără a respecta legea. Totodată, au fost efectuate ilegal și diferite lucrări de redimensionare a clădirii. La finalul controlului, Poliția Locală Iași a sancționat Publiconstruct cu amendă în valoare de 10.000 de lei, în conformitate cu Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare. În același timp, agentul constatator a dispus și sistarea lucrărilor de construire și intrarea în legalitate, obligându-l apoi pe patronul Dumitru Constantinescu la obținerea autorizației legale de de construire, dacă o permit condițiile urbanistice din zonă.
Se cere înlocuirea amenzii cu avertisment
Supărat că a fost prins în ilegalitate, omul de afaceri Dumitru Constantinescu și-a angajat avocat și a contestat procesul verbal întocmit de Poliția Locală Iași. Într-o plângere adresată Judecătoriei Iași, avocata Teodora Talida Honciuc, cea care apără interesele SC Publiconstruct SRL, a cerut anularea sancțiunii, ori înlocuirea acesteia cu un simplu avertisment. Totodată, s-a invocat și nelegalitatea procesului-verbal de contravenție întocmit de agentul-constatator Dragoș Drăgan.
“Sancțiunea a fost aplicată de către Mihaela Tulică – având pe atunci calitatea de șef-serviciu al Serviciului de Urbanism și Afișaj Stradal, fără a fi indicat însă temeiul legal și actul normativ. Mai mult, agentul constatator nu a făcut dovada calității sale de agent apt să constate o atare contravenție. Firma Publiconstruct este în curs de obținere a autorizațiilor necesare pentru efectuarea acestor lucrări de construcție, fiind de notorietate faptul că acest demers este unul de durată”, a precizat în plângere, apărătorul Publiconstruct, Teodora Honciuc.
Constantinescu: “O neînțelegere”
Afaceristul Constantinescu a explicat, prin intermediul avocatului, că nu au fost efectuate atunci lucrări de modificare a structurii clădirii, ci doar niște simple tencuieli și refaceri ale tâmplăriei, imobilul aflându-se într-un stadiu avansat de degradare.
“ S-au efectuat doar lucrări simple de igienizare a clădirii și de refacere a tâmplăriei exterioare. Este de notorietate faptul că acest pavilion administrativ al fostului CUG a fost acoperit, încă de la momentul construirii sale, cu sticlă montată pe bare de oțel. Ori, în momentul de față, materialele existente pe piață sunt mult mai performante atât din punct de vedere termic (geamuri termopane), dar și din punct de vedere al siguranței. Inițial, sticla era montată pe o structură de oțel și fixată doar prin chit adeziv. Ori, tâmplăriile de acum sunt moderne. Mai mult, imobilul se afla într-o stare de degradare avansată reprezentând un risc cert pentru toți cei care treceau prin zonă. Tot ce s-a făcut la momentul respectiv, ca și lucrări de construcții, a fost ca să demontăm sticla veche și să scoatem apoi din clădire toate materialele care presupuneau un risc pentru oameni. Nimic altceva”, a menționat omul de afaceri în plângerea adresată magistraților.
Contactat telefonic, Constantinescu a mai explicat că procesul cu Poliția Locală ar fi pornit de la o simplă neînțelegere.
“Pe parcurs, noi am făcut toate demersurile legale și am obținut autorizațiile necesare. Nu a fost decât o neînțelegere”, a conchis patronul Publiconstruct, refuzând însă să comenteze ceea ce s-a întâmplat anterior.
Poliția Locală: “Sancțiunea a fost aplicată legal”
De cealaltă parte a baricadei, reprezentanții Poliției Locale Iași își mențin toate concluziile explicate în procesul-verbal și arată că sancțiunea a fost aplicată legal, cu eficiență și profesionalism.
“Lipsa unei autorizații valabile pentru executarea lucrărilor respective, identificate în teren, a condus atunci la sancționarea societății cu pricina, pentru încălcarea reglementărilor în domeniul urbanistic. În ceea ce privește amenda aplicată, apreciem că aceasta a fost individualizată în mod corect. Aceasta corespunde gradului de pericol social concret al contravenției reținute în sarcina SC Publiconstruct SRL”, a menționat într-o întâmpinare, juristul Poliției Locale, Dorin Lucian Dănăilă, solicitând respingerea plângerii contravenționale aparținând Publiconstruct.
“Abonat” la amenzile pentru lucrări de construire neautorizate
Dumitru Constantinescu a devenit un personaj arhicunoscut în Iași, în urmă cu cel puțin 15 ani, odată cu izbucnirea „Scandalului Grădinița”, cînd s-a constatat că firmele sale au devalizat bugetele unităților de învățământ prin vânzarea la suprapreț a unor bunuri, în special piese de mobilier. Revenind la vremurile actuale, la sfârșitul lui februarie 2018, Serviciul de control urbanism din cadrul Poliției Locale Iași, a efectuat verificări și la Elytis Hospital. Cu această ocazie s-a constatat faptul că omul de afaceri ar fi efectuat o serie de lucrări de construcții, fără a deține autorizație de construire. Pe lîngă amenda minimă aplicată, în cuantum de 1000 de lei, inspectorii Municipalității au dispus atunci și desființarea tuturor construcțiilor efectuate fără autorizație. La data respectivă a fost vorba despre ridicarea a „5 stâlpi metalici cu catarg, secțiune circulară pe fundație de beton, având amplasate în partea superioară și niște steaguri publicitare”, precum și despre amenajarea unor parcări și a unor rezervoare. Deoarece firma care administrează Elytis Hopital nu s-ar fi conformat și nici nu ar fi obținut atunci intrarea în legalitate a lucrărilor efectuate fără autorizație, reprezentanții Municipalității ieșene au fost nevoiți să se adreseze ulterior justiției, în scopul emiterii unei autorizații de demolare.
Nicu SAMSON