Duminica trecută, dom’ vicecumătrul Hara a împlinit un număr de ani. Doamne ajută și la mulți ani (cu executare, ar zice unii)!
Numai că în vinerea precedentă aniversării i-ar fi sunat pe tovarășii lui din Tudor la un șpriț de vară-n primărie.
Zice lumea că oamenii s-au simțit strașnic de flaușați, mai cu seamă că de când este vice, adică de vreo doi ani, nea omu’ n-a dat nici un semn că ar vrea să o mai comită ca pe vremuri. Și s-au dus ordonat și cu cadouri la Roznovanu, unde dom Gabi i-o așteptat cu pișcoate și ceva beutură în vreo patru sticle, ca să fie de unde alege.
Acuma oamenii au trecut peste faptul că sigur nu le-o cumpărat, ci le-o primit și au dat gata una. Când să se apuce de a doua, dom vice s-o ridicat, -măi băieți, scuzați, eu trebe s-ajung pân-acasă. Mergeți frumușel la Bolta rece, deschideți șantieru’ și vin și eu într-un ceas, după ce termin ce am, să continuăm. … Și s-or dus.
Dom’ vice acasă, băieții la Boltă, unde au dat comandă la o tărie de deschidere, cu aperitive ș-apoi artileria grea, cu demisec și friptane. Și dă-i și luptă.
După vreo două ore, … unde-i aniversatu’? Sună pe un număr, canci, sună pe altu, telefonu-nchis.
După mai multe încercări au constat că nu mai pot miza pe participarea darnicului vice, drept pentru care au onorat nota de plată, au mai băut un rând de amar și s-au dus spre cășile lor. La fel ca sărbătoritul, cu câteva ceasuri mai devreme, cu deosebirea că ‘mnealui a rămas cu banii în portofel.
