Ioan Milică ( dacă nu ştiaţi ) e un băiet descurcăreţ şi cu relăţii potrivite, care a ajuns, din reporter al presei ieşene, lefegiu la o catedră a universităţii din Copou, plus director al Bibliotecii Centrale Universitare. Nu că ar fi vreun Haşdeu ori Caraman, dar fîşneţăria aerodinamică a rămas de bază, stimaţi tovarăşi, prieteni & popor, femei, copii, oşteni.
Care-i motivul pomenirii sale ? USR-iştii ieşeni au organizat săptămîna trecută un soi de concurs de frumuşaţă pentru alegerile europarlamentare de anul viitor. Şi au obţinut de la cineva din subordinea directorelui Milică acceptul ca adunarea respectivă să aibă loc în Aula BCU. Dăcît că, aflînd de asta, dom’ derector a zis un ferm şi înfoiat ” Nu ! „, motivînd că în universităţi nu e vo’e, monşer, cu politica.
Mda, or fi useriştii majoritar decorativi ori inadecvaţi, o fi politica interzisă în universităţi. Dar şi tovarăşul Milică a fost, la faza asta, un suptbaltern model al mediocrului funcţionar Tudorel Toader. Fiindcă interdicţia se referă, în sensul ei raţional, nu mecanic, la spaţiile universitare unde se întîmplă procesul pedagogic. Pe cînd biblioteca în cauză e un spaţiu cultural şi civic. Alde Chichirău n-ar fi făcut gălăgie în sălile de curs ori pe holuri, ci ar fi ocupat, pentru cîteva ore, un spaţiu destinat adunărilor publice. Spaţiu folosit şi de liberalul Bodea, cu ocazia ultimei campanii electorale pentru primărie.
Dacă mai punem în peisaj şi jelania feisbucică a moderatorului, Pavel Lucescu, care s-a plîns că fostul lui coleg Milică nu i-a răspuns la telefon, e clar despre ce fel de şoarec cinovnicesc vorbim. Ce iese din Milică, tot aia mănîncă.
