Cum se poate așa ceva?! În urmă cu 36 de ani, medicul Marin Burlea mi-a salvat viața. Peste ani, ne-am cunoscut, ne-am vorbit de zeci de ori, dar niciodată nu i-am mulțumit.
Peste câteva luni împlinesc 37 de ani. Mă consider o persoană fericită, cu o familie frumoasă și cu prieteni buni. În urmă cu 36 de ani, am fost la un pas de moarte. Aveam doar câteva luni de zile și m-am procopsit cu o mega-alergie, care s-a declanșat ca reacție la un antibiotic cu care eram tratat, cel mai probabil pentru a scăpa de o răceală mai bățoasă. Întâmplarea o cunosc de la părinți. Mi-au povestit-o de mai multe ori și mi-a rămas întipărită în minte. Mă umflasem foarte tare, iar pielea îmi devenise vânătă. M-au luat cu Salvarea și m-au internat la Spitalul de Copii. Medicii le-au spus părinților că sunt șanse reduse de supraviețuire și urma să fiu programat la un zbor cu avionul sanitar către București. În fiecare seară, după ce se întorcea de la spital, tata se închidea într-o cameră și plângea.
În spital am fost internat cu mama, care s-a întâlnit întâmplător în liftul spitalului cu tânărul medic de la acea vreme Marin Burlea. Auzise de el și a îndrăznit să intre în vorbă și să-i explice cât de gravă este starea în care se afla fiul său, în vârstă de doar câteva luni. Burlea a preluat cazul, mi-a schimbat tratamentul și în câteva săptămâni am fost salvat.
După, tata l-a vizitat. Mi-a povestit că doctorul Burlea fuma și asculta muzică clasică. Această istorie mi-a fost repovestită de zeci de ori, de mic până când am crescut și m-am mutat la casa mea. Zilele trecute, i-am rugat încă o dată pe părinți să-mi spună încă o dată ce și cum s-a întâmplat, tocmai pentru a scrie aceste rânduri.
Mai târziu, prin 2000 și ceva, l-am cunoscut personal pe doctorul Burlea. Nu am apucat să-i spun vreodată că el este cel care mi-a salvat viața și să-i mulțumesc pentru ceea ce a făcut. Bombăneam despre politică și despre țările pe care el le vizitase.
Doctorul Marin Burlea nu este mare pentru că mi-a salvat mie viața, ci pentru că a făcut același lucru și în cazul altor mii de copii, care, la fel ca și mine, se bucură de fiecare zi a vieții alături de familie și prieteni. Nu știm unul de altul chiar dacă viața și drumurile pe care am apucat au făcut să ne întâlnim. Pe toți ne leagă însă recunoștința față de același OM, Marin Burlea.
Tudor LEAHU
