Marele luptător împotriva corupției, a comunismului și a … partidului care l-o aburcat în primul fotoliu de la Roznovanu, merge vorba că, s-ar fuduli cu acțiunea mnealui de mare interes civic, după care i-o chemat pe băieții de la trei litere să facă un iureș printre polițaii locali pe motiv că s-ar pune de-a curmezișul progresului economic al cumnatului lui dom’Cheșcu, altfel un disitns om de afaceri și onest prin definiție.
Partea veselă-i că junele dom primare n-are nici o treabă cu speța cumnatului, așa că-i convine să dea pe goarnă vrute și nevrute. Partea mai puțin veselă, zice lumea, ar fi cum că distinsul cumătru și vice ar fi și el până în plăsele băgat în afacere, astfel că ar putea fi un purtător colateral de brățări inoxidabile în urma acțiilor celor chemați.
Dar partea și mai puțin veselă este că, odată chemați, flăcăii de la instituția bau-bau au cotrobăit și-n alte sertare de unde au cules rădăcini și de la alte golănii, iar tristețea absolută a fost la știrea că toată târășenia este lucrată de DNA-ul din București și aici e deranj m,axim pentru cel ce i-o chemat, pentru că intrare, canci, relații și mai canci, bașca protecție, ioc.