Laurențiu Nicușor Nițu, fost handbalist la Poli în sezonul 2017 – 2018 a obținut o sentință egală cu zero: execută silit clubul prin blocarea conturilor pentru recuperarea sumei de 10.000 de euro. „Întrucât Primăria nu a mai asigurat sumele necesare plății drepturilor sportivilor, nu au putut fi plătite drepturile bănești ale sportivului în cauză. În acest moment în contul clubului sunt 0 lei ce pot fi executați”, este răspunsul clubului.
Comisia de Soluționare a Memoriilor din cadrul Federației Române de Handbal i-a dat dreptate sportivului în disputa financiară cu clubul ieșean, astfel încât este doar o chestiune de timp până la punerea în aplicare a titlului executoriu aflat pe masa executorilor judecătorești. BEJ Dragoș Iovu și Ciprian Sîrbu au somat Poli Iași să achite datoria handbalistului plus toate cheltuielile de executare silită în valoare de 7.600 de lei. CS Poli Iași are nouă secții sportive la care sunt legitimați în jur de 540 de sportivi. În acest an, sportivii ieșeni au cucerit 193 de medalii naționale și internaționale.
Un sportiv ce a fost legitimat la Politehnica Iași a dat o lovitură puternică clubului la care a activat în sezonul 2017-2018. Laurențiu Nicușor Nițu, fostă extremă dreaptă a echipei de handbal masculin, a îngenuncheat Politehnica, aducând-o aproape de marginea prăpastiei financiare. Din cauza faptului că șefii clubului nu i-au plătit salariile timp de patru luni de zile, în perioada septembrie – decembrie 2017, Nițu s-a plâns Federației Române de Handbal. După o analiză amănunțită, membrii Comisiei de Soluționare a Memoriilor din cadrul federației i-au dat câștig de cauză sportivului și au hotărât obligarea clubului ieșean la plata tuturor drepturilor financiare în sumă de 33.332 lei brut, plus suma de 1.200 de euro reprezentând chiria neachitată pentru două luni de zile. Hotărârea Comisiei de Memorii, care este considerat un organism arbitral din cadrul Federației Române de Handbal, constituită în baza Legii 69/2000 a Educației Fizice și Sportului, a stat la baza contituirii unui titlu executoriu care se află pe masa executorilor judecătorești. În baza documentului, BEJ Dragoș Iovu și Ciprian Sîrbu au cerut judecătorilor să încuviințeze executarea silită a clubului. Pe de altă parte, și handbalistul Laurențiu Nițu și-a angajat doi avocați din București, și a acționat Politehnica Iași în judecată.
Restanțe salariale, chirie și alte acareturi de peste 10.000 de euro
În plângerea înaintată Judecătoriei, sportivul, originar din orașul Călărași, solicită punerea în executare a titlului prin executarea silită a conducerii clubului. În conformitate cu Hotărârea arbitrală din 28 februarie 2018 aparținând Comisiei de Soluționare a Memoriilor din cadrul Federației Române de Handbal. “Cerem justiției ca executarea silită a debitorului (n.r. – CS Poli Iași) să aibă loc sub toate formele și aspectele conform dispozițiilor Codului de procedură civilă. Handbalistul a solicitat drepturi financiare restante de 33.332 lei brut, aferente lunilor septembrie, octombrie, noiembrie și decembrie 2017 plus suma de 1200 de euro reprezentând chiria aferentă dar și onorariile avocațiale și cheltuielile de judecată. În total, datoria depășește 10.000 de euro. Comisia de Memorii din cadrul FRH, analizând susținerile sportivului, i-a dat dreptate acestuia. Poli Iași a încheiat un contract cu handbalistul în data de 28 august 2017, și până pe 30 mai 2018. Părțile au stabilit împreună că pentru sezonul 2017-2018 suma brută care i se cuvine sportivului să fie de 91.668,5 RON, cca 8.333 RON brut/lunar, precum și spațiu de cazare adecvat plus plata tuturor cheltuielilor necesare întreținerii. Handbalistul a reclamat însă nerespectarea contractului prin neplata salariilor lunare și a celorlalte cheltuieli aferente. Deși legal citat, Clubul Poli nu s-a apărat în fața Comisiei FRH și nici nu a depus documente financiar-contabile referitoare la situația plăților sportivilor. În final, membrii comisiei au constatat că Poli Iași se află în culpă în executarea obligațiilor contractuale cu sportivul Laurențiu Nițu“, au explicat în acțiune, avocații Silviu Constantin Diaconu și Marius Constantin Lazăr, din cadrul Baroului București, cei care apără interesele handbalistului. Totodată, cei doi apărători au mai arătat că oficialii clubului ieșean nu au fost în stare nici să-i plătească chiria sportivului, în valoare de 300 de euro pe lună.
Președintele CS Poli aruncă “pisica moartă” în ograda Municipalității
În replică, conducerea Clubului Sportiv Universitar Politehnica Iași, prin vocea președintelui Vasile Manole, susține că instituția nu poate acorda drepturile bănești sportivilor, din alocația bugetară. Mai mult, oficialul susține că instituție supraviețuiește din banii alocați de Municipalitate, în acest moment nefiind nici un leu pentru onorarea contractelor și serviciilor sportive.
“Clubul asigură drepturile bănești pentru serviciile sportive prestate conform contractelor asumate, pe baza finanțării primite de la garanții săi: Autoritățile publice, Municipiul Iași, prin intermediul Fundației Sportului Ieșean (FSI). Întrucât Primăria nu a mai asigurat sumele necesare plății drepturilor sportivilor, nu au putut fi plătite drepturile bănești ale sportivului în cauză. În acest moment în contul clubului sunt 0 lei ce pot fi executați. Clubul a întreprins și întreprinde mereu demersuri la autoritățile publice centrale și locale pentru strângerea de fonduri necesare plății drepturilor sportivilor”, susține președintele CS Poli Iași, într-o întâmpinare adresată instanței, prin intermediul avocatei Maria Dumitru.
O “gură de oxigen”, de jumătate de an
De asemenea, Manole i-a mai rugat pe magistrați să păsuiască clubul ieșean timp de jumătate de an, prin suspendarea în toată această perioadă, a oricărei forme de executare silită, în vederea identificării unor surse viitoare de finanțare pentru redresarea financiară a instituției. La final, solicitarea a fost acceptată de instanță, dar BEJ Iovu & Sîrbu stăruie în continuare în încuviințarea executării silite a clubului. După o pauză de aproximativ 12 ani de zile, echipa de handbal masculin Poli Iași a revenit în 2017 în prim-planul sportului, având ca obiectiv principal menținerea în Liga Națională de Handbal. În acest moment, echipa de handbal este condusă de antrenorii Florin Spiridon și Leonard Bibirig, și este coordonată de directorul tehnic Cornel Bădulescu.
Nicu SAMSON