Tot am scris despre riscurile pe care le întâlnesc țidulele și celelalte autorizății care apucă să intre-n primărie și mai cu seamă cei ce le aduc, pentru că nu-i deloc ușor să vii cu buzunarul nădragilor plin și să ieși cu el gol spre satisfacția deplină a celor doi cumătri, unul plin și altul vice.
Din neștiință sau ignoranță, cei care au avut nevoie de câte o autorizație l-au uitat pe nea Costică, că este sfetnic în Roznovanu și că mai are trecere prin cele birouri, pecare le știe ca pe buzunarele din dotare de pe vremea când era în locul junelui dom edil actual.
Așa că, o seamă de inși cu presiune la hârtii au ajuns la dom’ profesor și treaba s-a rezolvat. Pe de altă parte tot mnealor zice cum că, nu-i nici așa de scump ca ce-i pomeniți prin gazetă, pentru că nevoile domniei sale s-au diminuat strașnic și plus de asta se cam plictisește și un pic de adrenalină la plic nu strică, ba chiar îl face mai vioi.