Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti l-au condamnat, vineri, la nouă ani şi zece luni de închisoare pe fostul şef al Camerei de Comerţ, Mihail Vlasov, în dosarul în care este acuzat de fapte de corupţie, decizia nefiind definitivă. În acelaşi dosar, fiica sa a primit închisoare cu suspendare.
Mihail Vlasov, fostul preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României, a fost condamnat vineri, de către Curtea de Apel Bucureşti, la nouă ani şi zece luni de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzat de folosire a influenţei sau autorităţii în scopul obţinerii unor foloase, în formă continuată (11 acte materiale), delapidare în formă continuată (17 acte materiale), şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (9 acte materiale).
De asemenea, în acelaşi dosar, fiica sa, Ingrid Vlasov, a primit un an de închisoare cu suspendare, iar soţul său doi ani şi şase luni de închisoare. Decizia poate fi contestată în zece zile de la comunicarea minutei.
DNA i-a trimis în judecată pe Mihail Vlasov şi pe fiica sa, Ingrid, dar şi pe soţul ei, Marian Nedelcu, în anul 2016, pentru fapte de corupţie. Potrivit procurorilor DNA, în perioada 2008-2014, Mihail Vlasov, în calitate de preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României, abuzând de funcţia deţinută a întreprins demersuri pentru obţinerea unor foloase materiale personale şi pentru persoane din anturajul său, în detrimentul instituţiei pe care o reprezenta.

Sursa: Mediafax