CSF? NCSF!

-Dacă ar fi să povestim nepoților despre săptămâna ce a trecut, am începe cu evenimentul care ne-a gâdilat la naturel pe cei ce nu am plecat în concediu, respectiv demiterea Codruței, trecută relativ lejer cu vederea, pentru simplul motiv că nu avea cine. Dacă președintele și-a trimit purtătorul de cuvinte să dea măreața veste, nici societatea civilă nu a rupt gura târgului, pesemne o parte semnificativă din efectiv având probleme cu expunerea sănătoasă la soare și ce cremă de protecție e mai bună. Partea mișto este că doamna pomenită căzut din lac în puț, ea fiind imediat absorbită de altă structură bau-bau, pe un post care are în fișă supravegherea instituției cu trei litere. Acuma, că a fost o manevră sau o acțiune gândită, rămâne de văzut, că la bulibășeala din justiție nu se poate emite un pronostic cât de cât valabil.

Binefăcutul nostru președinte a fost ocupat strașnic zilele trecute, fiind trup și suflet la summitul NATO, de unde a venit fleașcă de entuziasm de parcă ar fi câștigat finala de la Moscova. Se spune că, summit-ul a fost un succes. Posibil. Că acolo, după ce i-a făcut varză pe europeni, Trump i-a făcut cu ochiul lui Putin, semn că ceea ce trebuia să se întămple s-a întămplat. În ceea ce ne privește, merge vorba că o să mai primim niște sehașuri și vom fi păziți mai strașnic, asta în condițiile suplimentării prezenței în teatrele de război în care-i angajat NATO și a unei pompe la bugetul apărării din PIB-ul cocoșabil promis de Dragnea. Cum necum, succesele sunt de fapt pe banii noștri și nu ne putem lăuda că președintele nostru a negociat ceva. De altfel, preambulul acestui conclav de șefi a fost precedat de oarece gâlcevi economice și la o analiză mai profundă, summit-ul s-a cam redus la … „hai, băieți, care și cum dați, că altfel …pa!“. Și asta a fi spus-o Trump, pe care l-a durut în bască de protocoale și etichete, vezi scena cu regina Angliei în care omu și-a văzut de treabă, de parcă purtătoarea coroanei era o angajată. În fine, e treaba lui, nu ne băgăm, că au grilă ai lui să-i toarne ardei iute în cafea, primul fiind Swartzeneger, care l-a făcut zob. În concluzie, treburile bine făcute, mă tem că au fost alea bine primite, pentru că, mă îndoiesc de competențele în politică externă ale Cotroceniului în a se impune pe vreun plan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here