Elevă coordonată de Adriana Radu, locul I pe țară la comunicări științifice în Istorie

În perioada 26-28 iulie 2018, la Arad, s-a desfășurat Sesiunea națională de referate și comunicări științifice ale elevilor din învățământul liceal, la disciplina Istorie. Din cele 48 de lucrări prezentate, cea mai bună, distinsă cu premiul I, a fost cea a elevei Tamara Bivol, de la Colegiul Național Iași. Coordonată de prof.dr. Adriana Radu, Tamara a impresionat juriul prin prezentare și argumentare științifică a unui referat cu temaUnirea Basarabiei reflectată în presa românească și rusească”. „Pentru că venind din Basarabia la studii la Iaşi, trebuie să trec o graniță, s-a născut în mine o dorință puternică de a demonstra adevărul istoric: că pe cele două maluri ale Prutului trăieşte o populaţie care simte şi gândeşte la fel, o populaţie unită sufleteşte care mai are nevoie de un imbold pentru a realiza marele vis de a trăi împreună, indiferent de forma pe care ar îmbrăca-o în zilele noastre. Vin din Basarabia și sunt un participant activ la viața societății de acolo, ceea ce îmi conferă un avantaj, dar și o responsabilitate sporită față de mesajul pe care îl transmit și imaginea pe care o livrez. Sărbătorirea Centenarului reprezintă pentru mine un prilej de a dezbate anumite probleme controversate, de a detrona sau susține anumite idei, deși ar fi fost mult mai simplu să mă complac în entuziasmul și fascinația ce o oferă celebrarea celor 100 de ani şi să mă rezum la elogierea unor personalități sau descrierea contextului”, explică Tamara Bivol.

Una din motivațiile care au făcut-o să opteze pentru studiul temeinic al Istoriei a fost tocmai „reticența unor oameni din Basarabia față de unire; după o cercetare sumară, am ajuns la concluzia că aceste rezerve sau chiar refuzuri vehemente au apărut din cauza unui sistem propagandistic foarte bine pus la punct de către ruși, propagandă ce a început în 1917 și nu s-a încheiat niciodată”.

Pentru a evidenția obiectivitatea și subiectivitatea presei, exagerările și a informațiile denaturate, a analizat rolul propagandei în Basarabia în anii 1917 – 1918, apoi a realizat mai multe studii comparative referitoare la modul în care a fost reflectată în presă intrarea armatei române în Basarabia, activitatea Sfatului Țării, încheind prin evidenţierea faptului că ideile propagandei ruseşti, născute acum 100 de ani, se propagă și în zilele noastre. În vederea realizării demersului ştiinţific, autilizat ziarele și publicațiile vremii, întregul referat fiindconstruit asemenea unei comparații continue între concepțiile ziarelor românești și ale celor rusești, cu o multitudine de exemple și argumente în favoarea informațiilor nedenaturate și bazate pe fapte concrete. Sursele principale de informare au fost ziarele „Viața Basarabiei”, „Cuvânt din Basarabia”, „Adevărul”,  „Cuvântul Moldovenesc”, „Evenimentul”, „Mișcarea”, „Opinia”, dar și o bogată bibliografie de specialitate şi documente istorice inedite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here