Document incendiar: intr-o adresa interna trimisa conducerii centrale a Registrului Comertului, Gina Sindila, directorul Oficiului de la Iasi, recunoaste ca un post de conducere este „rezervat” pentru pila sa @ Sindila solicita sefilor de la Bucuresti sa amane organizarea concursului pentru ca cea care i-a fost secretara nu a avut timp suficient pentru a se pregati pentru examen
In data de 17 noiembrie 2015, Oficiul National pentru Registrul Comertului organizeaza un concurs pentru ocuparea mai multor posturi vacante in cadrul oficiilor judetene ale registrului. La Iasi, unul dintre posturile scoase la concurs era cel de consilier juridic debutat in cadrul Biroului Juridic – Buletinul Procedurilor de Insolventa. Un post caldut, pregatit din timp pentru o „persoana speciala”, pila directorului ORC Iasi, Gina Manuela Sindila, nimeni altcineva decat secretara acesteia, Brandusa Mihu (fosta Hasie la data concursului). De ce spunem asta? Pentru ca informatiile si cursul evenimentelor ne arata ca nu e loc de coincidente. Brandusa Hasie a urmat cursurile Facultatii de Drept din cadrul Universitatii Spiru Haret. Postul de consilier juridic in cadrul Biroului BPI, desi era vacant de mai multa vreme, a fost blocat si nu a fost scos la concurs pana cand secretara Ginei Sindila nu si-a dat examenul de licenta la Universitatea Spiru Haret. Odata rezolvat examenul, postul a fost declarat ca fiind vacant catre Oficiul National in vederea organizarii concursului.
Postul, dosit pentru secretara
Dupa numai un an de zile, pe 12 decembrie 2016, fosta secretara devine peste noapte din consilier juridic debutant direct sef Birou Buletinul Procedurilor de Insolventa, fara concurs, prin decizie interna a directorului Gina Sindila. Cum a fost posibil? Pentru ca acel post era vacant de mai mult timp, iar directorul Sindila nu l-a declarat vacant pentru a fi scos la concurs. Cu alte cuvinte, postul a fost tinut blocat pentru a fi pregatit pentru o anumita persoana. Numai ca, la cateva zile dupa, departamentul de resurse umane din cadrul ONRC solicita posturile vacante din cadrul ORC Iasi in vederea organizarii concursurilor legale, iar pe data de 20 decembrie, printr-un email transmis directorului Gina Sindila, este comunicata decizia de a se scoate la concurs, pe data de 16 ianuarie 2017, un numar de trei posturi, toate in cadrul Biroului BPI: consilier juridic specialist, referent specialist si, surpriza, sef birou BPI, post in care tocmai fusese numita pupila directorului Gina Sindila.
Sindila recunoaste: postul este rezervat
Pe 21 decembrie 2016, Gina Sindila intocmeste si transmite catre Serviciul Resurse Umane din cadrul ONRC un document profund ilegal prin care demonstreza faptul ca anumite posturi din cadrul ORC Iasi sunt aranjate, concursurile fiind de fatada. Dupa ce ani de zile a refuzat sa declare postul de sef birou BPI vacant pentru a fi ocupat prin concurs, in decembrie 2016 Gina Sindila blocheaza un concurs pentru aceasta functie. Prin adresa numarul 77788 transmisa lui Adrian Constantinescu, seful Serviciului Resurse Umane din ONRC, Gina Sindila solicita anularea declansarii procedurii de scotere la concurs a postului de sef birou BPI dintr-un motiv stupefiant, scris negru pe alb: pupila sa, Brandusa Mihu, nu are inca experienta necesara ocuparii postului si nici nu are suficient timp sa se pregateasca pentru concurs! Practic, prin documentul transmis catre ONRC, Gina Sindila recunoaste faptul ca postul respectiv este pregatit cu dedicatie pentru fosta sa secretara. Motivele de-a dreptul hilare invocate arata de fapt modul cum functioneaza o institutie a statului si cum sunt impartite, pe ochi frumosi, posturile bune renumerate cu zeci de milioane de lei.
„In completarea adresei noastre nr.R/76942/19.12.2016 prin care nominalizam posturile de executie vacante si finantate pentru a fi scoase la concurs si a emailului dumneavoastra din data de 20.12.2016, va comunicam ca nu dorim sa se scoata la concurs postul pentru Sef Birou BPI, ocupat temporar de catre dra consilier juridic Hasie Brandusa.
Motivez acest lucru, prin faptul ca numirea acesteia pe postul de sef birou s-a facut pentru o perioada de 6 luni incepand cu data de 12.12.2016, si nu este timp suficient pentru a se pregati in vederea participarii la concurs. De asemenea, timpul scurt de cand a fost numita pe post (o saptamana), este insuficient pentru a ne putea face o parere obiectiva despre modul de desfasurare a activitatii acesteia pe un post de conducere.”
Adresa Ginei Sindila, desi ilegala, a fost folosita de serviciul Resurse Umane pentru a bloca postul in cauza. Intre timp, Brandusa, fosta secretara a Ginei Sindila a ramas sef Birou BPI fara a se organiza un concurs si si-a pregatit terenul pentru concurs: le-a dat tuturor subordonatilor calificative astfel incat acestia sa nu mai poata accede la o functie de conducere in urmatorii ani, ea ramanand singura persoana din cadrul ORC Iasi care poate participa acum la acest concurs.
Rares Neamtu