Programul de Rezidenţe FILIT pentru traducători, inițiat și dezvoltat de Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT), continuă și anul acesta.
Astfel, şase traducători străini din limba română într-o limbă străină vor beneficia de transport, cazare timp de o lună, precum şi de o sumă forfetară. Inițiativa aparţine Muzeului Național al Literaturii Române Iași și Asociației „Patrimoniu pentru comunitate”, fiind sprijinită de Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu, Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, Societatea de Concerte Bistrița, precum și de o persoană particulară din Iași, pentru al treilea an consecutiv.
Rezidențele, destinate traducătorilor din limba română într-o limbă străină, sunt organizate în strânsă legătură cu locuri simbolice și nume mari ale literaturii, respectiv Mihai Eminescu (la Ipotești), Societatea „Junimea” (Iași), George Coșbuc și Liviu Rebreanu (județul Bistrița-Năsăud). O atenție sporită li se va acorda proiectelor legate de autorii reprezentați în rețeaua muzeală ieșeană precum și în sfera de activitate a instituțiilor partenere.
Structura rezidenţelor de traducere este următoarea:
- 3 rezidenţe FILIT la „Muzeul Național al Literaturii Române Iaşi”, Iaşi;
- 1 rezidenţă FILIT la „Memorialul Ipoteşti”, Botoşani, comuna Mihai Eminescu, Ipoteşti;
- 1 rezidenţă FILIT la Bistrița, Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud și Societatea de Concerte Bistrița;
- 1 rezidenţă FILIT la Iași, partener privat.
Fiecare rezidenţă se derulează pe o perioadă de 30 de zile, între 1 iulie – 31 octombrie 2018, într-un interval ales de către traducătorul/traducătoarea căreia i se acordă rezidenţa. Valoarea rezidenţelor include transportul tur-retur, cazarea pentru o perioadă de 30 de zile, precum și o sumă forfetară de 2.000 de lei.
Dosarul de înscriere trebuie să cuprindă următoarea documentație în limba română:
- formular de înscriere, disponibil electronic pe site-ul www.muzeulliteraturiiiasi.ro;
- copie după cartea de identitate;
- recomandare din partea unei personalități culturale din România;
- numele proiectului de traducere și o scurtă descriere (max. 2.000 de semne);
- curriculum vitae;
- lista traducerilor publicate.
Beneficiarul rezidenței are obligația de a traduce un număr de 20 de pagini din lucrările unui autor/scriitor al cărui nume se leagă de unul dintre muzeele componente MNLR Iași sau de activitatea partenerilor, Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu, Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, Societatea de Concerte Bistrița. De asemenea, în momentul publicării traducerii, el trebuie să menționeze faptul că textul a fost tradus cu sprijinul rezidenței FILIT pentru traducători.
Perioada de înscriere este 19 martie – 29 aprilie 2018, iar dosarele se vor transmite în format electronic la adresa muzeul.literaturii@gmail.com. Evaluarea dosarelor se va realiza în perioada 30 aprilie – 1 mai 2018, iar rezultatele vor fi anunţate la data de 2 mai 2018.
Persoană de contact: Daniela Ștefan (Iași, str. V. Pogor, nr. 4, 700110, tel.: +40 0232.410.340, +40 747.499.400)
Rezidenţele FILIT pentru traducători au fost inițiate în anul 2014 și vizează să dezvolte cooperarea culturală regională cu scopul promovării patrimoniului literar şi a creaţiei contemporane la nivel internaţional, încurajând astfel mobilitatea traducătorilor profesionişti și susținând proiectele acestora.
Ediția a VI-a a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași va avea loc anul acesta în perioada 3-7 octombrie 2018.
FORMULAR DE ÎNSCRIERE
REZIDENŢE FILIT PENTRU TRADUCĂTORI
Nume şi Prenume | |
Ţara de origine | |
Adresă poștală și email | |
Număr de telefon | |
Perioadă desfăşurare rezidenţă două opțiuni, în ordinea preferinței |
|
Localitate rezidență[1], în ordinea preferinței | 1. Iași Ipotești Bistrița
2. Iași Ipotești Bistrița 3. Iași Ipotești Bistrița 4. Iași Ipotești Bistrița
|
Titlu proiect de traducere |
Data Semnătură
[1]Se va încercui câte una dintre cele trei localități de rezidență disponibile, în ordinea preferinței.