PARC INDUSTRIAL LA MIROSLAVA: americanii promit noi investiţii la marginea Iaşului

Cristian Adomniţei, şeful CJ, vrea ca pe cele 137 hectare cedate de Primăria Miroslava să se dezvolte un parc industrial. Compania Delphi ar urma să joace rolul de pivot. În zonă, ar putea să apară şi o investiţie a statului, Vama să fie amplasată sub liniile de înaltă tensiune

 

 

Parcul industrial de la Miroslava ar putea fi construit având Delphi ca pilon principal. Compania americană este dată ca exemplu de şefii judeţului în încercarea de a atrage alţi investitori în unităţi de producţie. Tot acolo ar urma să fie ridicat şi noul sediu al Vămii din Iaşi.

 

Lobby intens

 

Şefii judeţului fac deja lobby pe lângă persoanele care ar putea atrage investitori la Iaşi, dând ca exemplu dezvoltarea explozivă a producătorului american de componente Diesel. La o întâlnire cu John Hutson, directorul Delphi, şi cu Duane Butcher, însărcinatul cu afaceri al misiunii diplomatice a Statelor Unite ale Americii în Romania, preşedintele CJ, Cristian Adomniţei, le-a cerut acestora ajutor pentru atragerea americanilor la Miroslava. „Sper ca investiţia de la fabrica Delphi să nu rămână un caz singular în Iaşi. Sper să avem parte de sprijinul Ambasadei ca, atunci când vor mai exista investitori americani interesaţi să-şi plaseze investiţia, Iaşul să apară în calea lor ca fiind un loc extraordinar pentru a face business şi să ştie că este o zonă în care toate autorităţile sunt foarte deschise”, a declarat Adomniţei.

 

Foto: DELPHI, zona de producţie

 

Promisiuni generale

 

Diplomatul american s-a ferit de promisiuni ferme, dar a susţinut că va recomanda Iaşul oamenilor de afaceri interesaţi de investiţii în România. „Eu cred că, după cele trei zile petrecute în Iaşi, pot spune că acesta este un loc plin de energie. Îmi place colaborarea cu autorităţile locale, este un loc unde poţi dezvolta afaceri, sunt sigur că şi alţi investitori americani vor veni aici”, a declarat Duane Butcher. Intenţia Consiliului Judeţean este aceea ca pe o suprafaţă de 137 de hectare, cedate de Primăria Miroslava, să fie construită o nouă zonă industrială. Administraţia ar urma să asigure platforme betonate, infrastructură şi reţele de utilităţi, astfel încât potenţialii investitori să poată construi unităţi de producţie.

 

 

Duane Butcher, însărcinatul cu afaceri al misiunii diplomatice a SUA în Romania, a stat trei zile la Iaşi şi consideră acest loc „plin de energie”

 

3 milioane de motoare

 

Fabrica Delphi de la Miroslava reprezintă o investiţie de peste 200 de milioane de euro şi se întinde pe 35 de hectare. Unitatea furnizează componente de injecţie diesel de înaltă precizie, în principal pompe şi injectoare pentru sisteme Common Rail şi are 2.000 de angajaţi. Delphi a funcţionat iniţial la Tehnoton, iar în 2008 a început construirea fabricii de la Miroslava. Cel mai recent produs al fabricii din Iaşi este CVA – o valvă de control, componentă a injectorului. În România, Delphi are peste 10.000 de angajaţi în patru fabrici, la Miroslava, Sânnicolaul Mare, Ineu şi Moldova Nouă. Cei mai mari 10 clienţi ai produselor fabricate la Iaşi sunt General Motors, Ford, Volkswagen, Daimler, Peugeot-Citroën, Renault-Nissan, Shanghai General Motors, Fiat, Hyundai Kia Automotive şi Toyota. Potrivit lui John Hutson, directorul Delphi, în acest moment circulă pe şoselele lumii peste 3 milioane de vehicule dotate cu componente produse la Iaşi.

 

 

O nouă soluţie pentru Vamă

 

Atragerea investitorilor străini şi concretizarea parcului industrial de la Miroslava ar rezolva, în opinia autorităţilor judeţene, şi problema traficului greu din Iaşi. Pe noua platformă s-ar putea construi un sediu pentru Direcţia Vamală, astfel încât TIR-urile să circule doar pe şoseaua de centură, fără să mai tranziteze Iaşul. „O problemă este în zona de sub liniile de înaltă tensiune, acolo nu se pot construi clădiri înalte. Însă, acolo se poate construi foarte bine noul sediu al Vămii. Mutarea Vămii la Tehnopolis este doar o soluţie provizorie, vămuirea trebuie scoasă total din oraş”, a explicat Cristian Adomniţei, preşedintele Consiliului Judeţean. În prezent, pentru descongestionarea traficului se încearcă mutarea activităţii de vămuire din actualul sediu, de pe Nicolae Iorga, la Tehnopolis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here