Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Tătăruşi. Pilotul a murit, pasagerul are fracturi şi traumatisme grave

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit în zona Tătăruși, aproape de Pașcani. Avionul făcea un zbor de agrement pentru a pregăti un show aviatic organizat la zilele comunei Tătăruși.

Aparatul de zbor este de tip B&F Technik FK9 Mark IV. Aeronava este un ultraușor cu două locuri, proiectat în Germania și produs în fabricile din Germania și Polonia.

Pilotul avionului, care și-a pierdut viața, se numea Traian Ungureanu, avea 60 de ani și era un instructor cu experienţă din Iași. Pasagerul care a fost salvat se numește Mihăiță Nechifor, are 32 de ani și este din Tătăruși. Acesta este în stare stabilă, având fracturi şi traumatisme grave şi fiind transportat la Spitalul Clinic Judeţean Iaşi.

Se pare că avionul s-a prăbuşit la scurt timp de la decolare şi că se afla la o altitudine mică, iar aparatul făcea un zbor de antrenament, la care participau şi alte avioane de mici dimensiuni, echipajele pregătindu-se pentru o prezentare programată pentru duminică, la zilele comunei Tătăruşi.

Prefectul, un adjunct al IPJ și primarul din Tătăruşi au trecut pe lângă moarte

Prefectul Marian Șerbescu, Costel Iosub, primarul comunei Tătăruși, și Costel Gâtlan, adjunctul comandantului IPJ Iași se pot considera norocoși. Aceștia au zburat deasupra localității Tătăruși chiar înainte de tragicul eveniment.

Primul care a deschis show-ul aviatic a fost chiar gazda evenimentului. Primarul comunei Tătăruși s-a îmbarcat în avion și a survolat dealurile localității întorcându-se în siguranță la sol. Al doilea a urmat Costel Gâtlan, adjunctul comandantului IPJ Iași, care a zburat și el, dar cu un alt avion de agrement.

Prefectul Marian Şerbescu a spus că în cursul dimineţii el însuşi s-a urcat într-un avion care a zburat deasupra localităţii Tătăruşi, dar că aparatul a revenit la sol fără probleme.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here