Chirica a trimis o scrisoare deschisă CExN al PSD. “Dragnea reuşeşte să distrugă visul frumos al acestei ţări”

Primarul Mihai Chirica a declarat în cadrul conferinţei de joi, 15 iunie, că a întocmit o scrisoare deschisă adresată Comitetului Executiv Naţional (CExN) al PSD.

„Mi-am permis în calitate de primar, membru PSD, fost membru în CExN, Biroul Politic Naţional şi preşedinte al Organizaţiei Judeţene şi Organizaţiei Municipale, să elaborez şi să transmit o scrisoare deschisă către CExN al PSD. Această scrisoare deschisă vine să atragă atenţia colegilor de partid, care sunt şi membri în CExN, că responsabilitatea votului nu are doar o răspundere personală, ci are şi o răspundere publică şi naţională. CExN, ca şi for de conducere al PSD, prin membrii săi de acolo, trebuie să înţeleagă că de votul pe care îl exprimă în şedinţele

la care sunt convocaţi, depinde viitorul tuturor românilor, copiilor lor, copiilor noştri şi viitorul acestei ţări”, a declarat Chirica.

Primarul Iaşului a mai afirmat că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, este un om politic iresponsabil, care prin atitudinea sa reuşeşte să distrugă România şi să dezbine poporul român.

„Sunt şi eu răvăşit de situaţia, şi penibilă şi ilară uneori, de-a dreptul revoltătoare cel puţin, pentru mine şi multi români, în ceea ce priveşte modalitatea incredibilă prin care Liviu Dragnea reuşeşte să distrugă un vis frumos al acestei ţări. Nu voi fi de acord cu Liviu Dragnea indiferent ce se va întâmpla de acum încolo. Aşa cum n-am fost de acord nici cu OUG 13, nici cu măsurile iresponsabile de a scoate oamenii în stradă. Guvernul a făcut greşeli, ştim cu toţii lucrul acesta. Sunt lucruri care se puteau face mult mai repede şi mult mai bine, dar nu este un moment favorabil să arunci ţara în haos doar de dragul de a-ţi izola vârful puterii în PSD, în numele personal a lui Liviu Dragnea.

Prin urmare, avem nevoie de responsabilitate de la toţi oamenii politici, chiar dacă nu fac parte din partidul nostru şi să ducem gândul că putem trăi într-o Românie europeană mai departe”, a mai adăugat primarul Iaşului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here