Iaşul va avea al doilea stadion ca mărime din ţară!

Primăria Iaşului a stabilit deja amplasamentul unde va fi construit viitorul mare complex sportiv al ora­şului, care va cuprinde un stadion, o arenă de tenis şi o sală polivalentă. Dacă s-ar con­strui, stadionul ieşean ar fi al doilea cel mai mare din ţară, după Arena Naţională.

Primăria a prevăzut în bugetul local o sumă de 500.000 lei pentru proiectare, demarându-se procedura pentru întocmirea unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ). Până acum a fost emis doar un certificat de urbanism, din care rezultă că Primăria vrea să amenajeze complexul pe o suprafaţă de 18,7 hectare din platoul Moara de Vânt –  zona Podgoria Copou.

În ultimul timp, mai multe oraşe din ţară au beneficiat de fonduri guvernamentale pentru construirea de stadioane, iar printre acestea se numără Clujul, Craiova, Târgu Jiu, Ploieştiul, Aradul şi, evident, Bucureştiul. Dacă Iaşul va avea acest stadion modern cu 40.000 de locuri, acesta ar fi al doilea ca mărime din ţară, după Arena Naţională din Capitală (peste 55.000 locuri), şi înaintea celor din Cluj (cca 30.000 de locuri) şi Timişoara (38.000 de locuri).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here