Un viceprimar ieşean s-a stins din viaţă. Atac cerebral, la 66 de ani

Veste cumplită pentru cetăţenii comunei Tătăruşi: viceprimarul Gheorghe Dima a decedat duminică noapte.

Familia a sunat la 112, iar ambulanţa l-a transportat la Spitalul Municipal de Urgenţă Paşcani pentru îngrijiri medicale. Cum starea sa era prea gravă, medicii au solicitat intervenţia elicopterului medical SMURD, care l-a preluat şi l-a dus la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iaşi pentru îngrijiri de specialitate. Din păcate, nu s-a mai putut face nimic, Gheorghe Dima suferind un atac cerebral care i-a fost fatal.

Gheorghe Dima a preluat funcţia de viceprimar din partea PSD al comunei Tătăruşi în anul 2004, iar în luna iunie a acestui an împlinea 13 ani de Primărie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here