În loc de turturele, a împușcat un dosar penal

Un tânăr din Belceşti a ajuns să fie cercetat penal pentru că folosea o armă cu aer comprimat fără să deţină autorizaţie. Acesta a afirmat că a folosit arma doar la vânătoarea de păsări.

„La data de 26 mai, poliţiştii Postului de Poliţie Belceşti, împreună cu cei de la Serviciul Arme şi Explozibili şi Substanţe Periculoase Iaşi, au efectuat un control la domiciliul unui tânăr de 26 de ani, din comuna Belceşti, unde a fost găsită o armă cu aer comprimat deţinută ilegal şi care trebuia supusă autorizării. În urma verificărilor efectuate de către poliţişti, s-a constatat că tânărul ar fi achiziţionat arma din Anglia şi ar fi folosit-o la împuşcat turturele. De asemenea, s-a stabilit că tânărul nu este autorizat să deţină arme letale sau neletale. Arma a fost confiscată în vederea continuării cercetărilor“, a precizat Anca Vîjiac, din cadrul Poliţiei Iaşi.

În acest caz, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, uz ilegal de armă neletală, braconaj şi contrabandă calificată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here