În caz de dezastru, reconstrucția va fi asigurată din Fondul European de Dezvolare Regională

Parlamentul European şi Consiliul UE au ajuns recent la un acord privind finanţarea în proporţie de 95% a operaţiunilor de reconstrucţie după dezastre naturale, din Fondul european de dezvoltare regională, a declarat comisarul european pentru politică regională Corina Creţu.
Propunerea iniţială a Comisiei, de cofinanţare 100% a unor astfel de operaţiuni, nu a fost reţinută, precizează Corina Creţu. În acelaşi timp, actuala soluţie va permite acestei finanţării necesare să ajungă prompt în regiunile afectate de dezastre naturale.

„Mă gândesc la Italia, ale cărei regiuni au fost grav afectate de cutremure teribile în ultimul an şi în luna ianuarie. În mai multe rânduri, preşedintele Juncker şi-a exprimat admiraţia faţă de poporul italian, care a dat dovadă de un curaj extraordinar în momentele cele mai întunecate. De asemenea, preşedintele a reafirmat hotărârea UE de a sprijini reconstrucţia integrală. Compromisul la care am ajuns arată disponibilitatea UE de a fi alături de cetăţenii noştri atunci când au cel mai mult nevoie de ajutor. O catastrofă naturală poate apărea oriunde, oricând. De aceea este important să ne asigurăm că sprijinul special din partea UE poate fi activat încă din prima zi, pentru a suplimenta asistenţa din partea Fondului de solidaritate al UE. Un alt efect al sporirii contribuţiei financiare a UE la operaţiunile de reconstrucţie va fi economisirea resurselor naţionale”, a spus comisarul european.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here