Pe cine sunt supărați ieșenii. Topul firmelor reclamate

Ieşenii nu mai sunt supărați din cauza produselor necorespunzătoare cumpărate din supermarket-uri ca acum 5 ani și și-au îndreptat nemulțumirile spre piața de servicii de telefonie, cablu și internet. Astfel, cele mai multe plângeri depuse la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorului Iaşi vizează operatorii economici din acest domeniu, precum şi companiile de electricitate şi magazinele on-line. În topul pe anul trecut se află RCS&RDS, cu un număr de 271 de plângeri, Telekom, cu un număr de 262 de plângeri, Orange cu 252, E-ON cu 231, Dante Internaţional (eMag) cu 161 de plângeri şi Vodafone România cu 168 de plângeri.

„Acum 4-5 ani, tendinţa era spre industria alimentară, acum s-a îndreptat spre industria nealimentară. Trendul s-a mutat pentru că în domeniul alimentar s-au îmbunătăţit condiţiile, iar comercianţii vor să fie şi ei în regulă, dar pe altă parte, clienţii sunt mai mulţi spre zona aceasta a serviciilor nealimentare, fiecare având abonament la telefonul mobil, la fix, TV, etc. Ca probleme identificate de clienţi în această direcţie sunt în special facturile care vin după încetarea contractului. Adică clientul se mută la alt operator dar primeşte în continuare facturi de la fostul operator. O altă problemă semnalată în plângeri este legată de semnal şi zonele de acoperire”, a declarat Alexandru Hordilă, şeful Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului Iaşi.

De la începutul anului şi până pe 19 mai, s-au înregistrat 1.265 de plângeri, mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, când un număr de 1.648 au fost nemulţumiţi de anumite produse sau servicii. Interesant este faptul că primele şase firme de care ieşenii sunt nemulţumiţi anul trecut, apar şi în 2017. Pe primul loc anul acesta a trecut eMag, cu un număr de 128 de plângeri, urmată de RCS&RDS cu un număr de 87 de plângeri, apoi Telekom (69), Orange (63), E-ON (37) şi Vodafone (17).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here