că vin sărbătorile și parcă văd că o să plouă cu știri despre intoxicații, indigestii, bașca beții crunte cu urmări pe epiderme și covoare. Printre ele o să fie puse dibaci reclămuri cu pastile la ușurat digestii, de dat șuturi la bila leneșă, stingătoare de arsuri la mațe ori laxative cu crușin pentru destupat evacuarea. Acuma, fie vorba între noi, orizontul sărbătorilor se ridică până la nivelul crihanului, mintea este bântuită de prețurile cărnii de miel ori ale altor materii prime, spre disperarea neuronului care trebuie să facă rost de bani.
Totodată este și momentul în care cei aleși de majoritatea covărșitoare a minorității mimează o evlavie soră cu bocetul crocodilului, cel mai recent exemplu fiind al unui nene din partidoi și șăf la comisia juridică, care nu ezită să compare Noaptea Învierii Domnului cu noaptea emiterii ordonanțelor, taxată vârtos de popor cu „noaptea ca hoții“. Dincolo de figura de godac pur-sânge al pomenitului, mă gândesc la imunitatea dobândită după 11 decembrie, care, se pare, că-i dă și posibilitatea să emită cretinisme ori spirite de doi lei pentru o nație întreagă. Că în timpul ăsta omul se muncește strașnic pentru legea grațierii cui trebuie, poate fi considerată sarcină de partid, mai cu seamă că are un conducător cu cazieru nu tocmai curat, din motive cunoscute.
Tot din breasla celor certați cu legea, dar ajunși pe cai mari, ministreasa Olguța ne dă de știre că o să trăim ca americanii. De fapt, o să plătim taxe ca ei, pentru că salariile amețitoare pentru aparatnici și câteva categorii oneste (ca să fie acolo) nu au de unde să fie plătite. Altfel spus, doamna în discuție numai că nu a zis – fraierilor, ați vrut salarii mari? Tot voi o să le plătiți. Nu suflă nimeni despre banii furați cu vagonul și nerecuperați, despre moșmande de sifonat bani încă în acțiune. Nu. Se vorbește de introducerea impozitului pe gospodărie în locul cotei unice de impozitare. Adică, doamna Olguța face trimitere la o societate normală unde legea e lege, pornind de la o realitate unde legea e oarbă, dar și știrbă.
Așa că, dacă veți vedea pe la slujbele de sărbători astfel de specimene, fleașcă de smerenie și pătrunși de fiorul momentului, să fiți convinși că abia așteaptă să plece de acolo la vreunu chiolhan cu trâmbițe în vreun loc palmat de ochii presei, pentru că au habar de cele sfinte, cam cât Badea Cârțan de calculul diferențial.
Văru Cicero
