Mâine vom cunoaște numele noului vicepreședinte al CJ Iași. Prenumele îl știm deja: Romeo

După trei luni în care unul dintre fotoliile de şef a rămas neocupat, mâine Consiliul Judeţean va avea un nou vicepreşedinte. Plenul CJ se va întruni într-o ședinţă în plen, pentru a-l desemna pe înlocuitorul lui Victorel Lup, ales senator pe listele PSD la alegerile parlamentare din decembrie.

Interesant este faptul că pentru acest loc se vor bate doi politicieni cu prenumele Romeo. Este vorba despre fostul prefect, Romeo Olteanu, din partea coaliţiei PSD-ALDE, de fapt marele favorit, și despre omul de afaceri Romeo Vatră din partea opoziţiei.

Va exista și un moment mai trist în timpul ședinței, atunci când se va lua act, în scris, de încetarea calităţii de consilier a lui Daniel Miniciună, în urma decesului acestuia, urmând să fie validat în locul său tânărul liberal Marius Minea.

Totodată, pe ordinea de zi a şedinţei CJ se va afla şi propunerea de acordare a unei medalii „Pro amicitia, pro fidelitate“ şi a unei diplome de excelenţă consilierului judeţean PNL Cătălin Mo­roşan, acesta fiind numele din acte al cunoscutului luptător ieșean de K1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here