Tribunalul Timiş a amânat, marţi, pentru a opta oară, judecarea cauzei privind finanţarea Clubului de Fotbal Politehnica Timişoara, pe vremea când acesta era patronat de Marian Iancu, de către administraţia Ciuhandu. Pentru marţi s-a dat termen intermediar în dosar, pentru ca ”reprezentantul ales al inculpatului Gheorghe Ciuhandu şi al altor doi inculpaţi să formuleze în scris cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţie de neconstituţionalitate şi pentru a se pune în discuţie în contradictoriu aceste cereri”.
„Amână judecarea cauzei, pe fond, la data de 27 februarie, pentru când se vor cita martorii S.A.R. şi S. T. C., la adresele indicate în procesele verbale de punere în executare a mandatului de aducere. (…)”, arată, marţi, Încheierea şedinţei Tribunalului Timiş. În acest dosar, inculpaţii sunt acuzaţi de abuz în serviciu sau complicitate la această infracţiune. Au fost trimişi în judecată fostul edil Gheorghe Ciuhandu, alături de viceprimarul din timpul mandatului său, Adrian Orza, secretarul primăriei din acea perioadă, Ioan Cojocari, şi de alţi opt angajaţi ai municipalităţii, conform Agerpres.
Procurorii DNA au reţinut că acordarea unor sume de bani ”în mod abuziv şi contrar prevederilor legale în vigoare, în perioada 2008-2011, din bugetul local al municipiului Timişoara, în cuantum total de 27.100.000 lei, către S.C. Politehnica Timişoara S.A. (…) nu au servit intereselor comunităţii, ci doar pe acelea ale unui grup privat de interese organizat în jurul clubului de fotbal, finanţarea fiind ilegală”. Un raport al Curţii de Conturi a arătat că finanţările pentru clubul timişorean de fotbal, venite din partea Consiliului Judeţean şi Primăriei Timişoara, au fost ilegale, iar prejudiciul total creat este de aproape 30 de milioane de lei.