Speranțe năruite pentru Guvernul Grindeanu. Comisia Europeană a făcut anunțul – Stiri pe surse

România va atinge un deficit de 3,6% anul acesta, avertizează Comisia Europeană în prognoza de iarnă, publicată astăzi la Bruxelles. Asta în contextul în care Guvernul de la Bucureşti speră la un deficit de 2,9%, sub pragul de 3%, care le-ar atrage sancţiuni.

Mai mult decât atât, Comisia Europeană spune că România va avea o creştere de 4,4% anul acesta, sub aşteptările Guvernului de la Bucureşti. Executivul condus de Sorin Grindeanu anticipa o creştere de 5,2%. Marea problemă a ţării noastre va fi deficitul bugetar, adică raportul dintre venituri şi cheltuieli. 

Comisia Europeană (CE) a revizuit în urcare, la 4,4%, estimările referitoare la creșterea economiei românești în acest an, avansul urmând să încetinească la 3,7% în 2018, conform previziunilor economice de iarnă publicate luni de executivul comunitar, scrie Agerpres.

Înfrângere pentru DNA: Un politician controversat, victorie în instanță

Estimările au fost revizuite în urcare față de previziunile din toamnă, când Executivul comunitar estima că economia românească va înregistra un avans de 3,9% în 2017 și unul de 3,6% în 2018.

„Creșterea reală a PIB este estimată să rămână solidă în intervalul de prognoză, susținută de relaxarea fiscală și majorarea salariilor. Șomajul a scăzut semnificativ în 2016 și se preconizează că va rămâne stabil la un nivel redus (…). Deficitul guvernamental este preconizat să crească în urma reducerilor de taxe și a majorărilor de cheltuieli publice”, se arată în raportul Comisiei Europene.

În ceea ce privește deficitul public, conform noilor estimări, deficitul public ar urma să ajungă la 3,6% din PIB în 2017, față de 3,2% cât estima în toamnă, pentru ca în 2018 să ajungă la 3,9% din PIB.

„Bugetul pe 2017 adoptat de noul Guvern conține mai multe reduceri de taxe (în special eliminarea contribuțiilor sociale pentru pensii mici) la care se adaugă majorarea cheltuielilor pentru pensii și salarii în sectorul public. În consecință, deficitul guvernamental este preconizat să crească la 3,9% din PIB în 2018 din cauza efectelor majorării semnificative a pensiilor programată pentru luna iulie 2017”, avertizează Comisia Europeană.

În ceea ce privește inflația, CE estimează că aceasta va reveni în teritoriul pozitiv în 2017 (1,6%) și va continua să crească până la 2,9% în 2018, grație cererii interne robuste, susținută de majorarea salariului minim pe economie în luna februarie. „Riscurile la adresa inflației sunt orientate în sus de combinația dintre cererea internă solidă, creșterea salariilor și majorarea prețului petrolului pe piața internațională”, susține executivul comunitar.

Comisia Europeană estimează că toate economiile din Uniunea Europeană vor crește în 2017 și 2018, pentru prima dată în ultimii nouă ani, dar avertizează în legătură cu „gradul ridicat de incertitudine” al previziunilor sale, pe care le leagă de noua administrație americană, de viitoarele alegeri în unele state europene și de Brexit.

În previziunile de iarnă, Bruxelles a revizuit în creștere ușoară estimările privind avansul PIB în zona euro pentru acest an și pentru 2018, comparativ cu prognoza din toamnă (1,6% în 2017 și 1,8% în 2018, față de 1,5 și 1,7 % anterior). Pentru UE este preconizată o creștere de 1,8% atât în 2017 cât și în 2018 (față de 1,6 % și 1,8 %).

Sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here