BAFTA: La La Land triumfă cu cinci premii la gala Academiei britanice de film – Stiri pe surse

„La La Land”, musicalul regizat de Damien Chazelle, a ieşit triumfător duminică seara la cea de a 70-a ediţie a premiilor Academiei britanice de film, primind nu mai puţin de cinci trofee din cele 11 la care a fost nominalizat, relatează EFE şi Reuters potrivit Agerpres.

Musicalul american a primit premiile BAFTA pentru cel mai bun film, cea mai bună regie, cea mai bună actriţă în rol principal, cea mai bună coloană sonoră şi cea mai bună imagine. 

Peliculele „Manchester by the Sea” şi „Lion” au câştigat câte două premii BAFTA. Pe lângă premiul pentru cel mai bun actor, obţinut de Casey Affleck, „Manchester by the Sea” a obţinut şi premiul pentru cel mai bun scenariu original, în timp ce „Lion” a primit distincţia pentru cel mai bun actor în rol secundar (Dev Patel) şi cel mai bun scenariu adaptat. 

Povestea de dragoste dintre o actriţă aspirantă şi un muzician de jazz, în care cântă şi dansează Emma Stone şi Ryan Gosling, a obţinut deja şapte Globuri de Aur şi a triumfat şi la premiile sindicatelor regizorilor şi producătorilor, plecând ca mare favorit la gala Oscarurilor din acest an, cu 14 nominalizări. 

Filmul, care a adus deja încasări de 270 de milioane de dolari în întreaga lume, s-a impus la categoria cel mai bun film în detrimentul producţiilor „Arrival”, „I, Daniel Blake”, „Manchester by the Sea” şi „Moonlight”. 

La categoria cea mai bună actriţă a câştigat Emma Stone („La La Land”), care s-a impus în faţa lui Amy Adams („Arrival”), Emily Blunt („The Girl on the Train”), Meryl Streep („Florence Foster Jenkins”) şi Natalie Portman („Jackie”). 

La categorie dedicată regizorilor, Damien Chazelle, în vârstă de 32 de ani, a câştigat un premiu BAFTA în faţa lui Ken Loach, Denis Villeneuve, Kenneth Lonergan şi Tom Ford. 

Premiul pentru cel mai bun rol secundar feminin i-a revenit lui Viola Davis pentru interpretarea din dramă americană „Fences”, regizată de Denzel Washington, care a triumfat în faţa lui Hayley Squires („I, Daniel Blake”), Michelle Williams („Manchester by the Sea”), Naomie Harris („Moonlight”) şi Nicole Kidman („Lion”). 

În ceea ce priveşte premiul BAFTA pentru cel mai bun actor, acesta i-a scăpat lui Ryan Gosling, pianistul de jazz din „La La Land”, fiindu-i atribuit americanului Casey Affleck, fratele mai cunoscutului Ben Affleck. El a interpretat, cu subtilitate, rolul unui tutore debusolat în filmul „Manchester by the Sea” al lui Kenneth Lonergan. 

Premiul pentru cel mai bun rol secundar masculin i-a revenit lui Dev Patel pentru interpretarea rolului Saroo din „Lion”, un copil din Calcutta care s-a pierdut de familie şi a fost adoptat în Australia, dar care revine în ţara sa natală pentru a-şi descoperi originile. 

Actorul britanic s-a impus în faţa lui Aaron Taylor-Johnson („Nocturnal Animals”), Hugh Grant („Florence Foster Jenkins”), Jeff Bridges („Hell or High Water”) şi Mahershala Ali („Moonlight”). 

La capitolul premii tehnice, „La La Land” a primit un premiu BAFTA pentru cea mai bună coloană sonoră originală, „Jackie”, pentru cele mai bune costume şi „Arrival” pentru cel mai bun sunet. „Hacksaw Ridge” a câştigat premiul pentru cel mai bun montaj, „The Jungle Book” a fost premiată pentru cele mai bune efecte speciale, iar distincţia pentru cea mai bună imagine a mers la „Arrival”. 

„I, Daniel Blake”, regizat de Ken Loach, deja premiat cu Palme d’or la Cannes în luna mai a anului trecut, a primit premiul BAFTA pentru cel mai bun film britanic, în timp ce „Son of Saul”, al regizorului ungar Laszlo Nemes şi în care joacă şi actorul român Levente Molnar, a plecat acasă cu premiul pentru cel mai bun film într-o limbă străină. 

Această incursiune terifiantă în crematoriul lagărului de concentrare de la Auschwitz-Birkenau a obţinut şi Marele Premiu la ultimul festival de la Cannes. 

La categoria filme documentare a câştigat regizoarea americană Ava Duvernay cu „13th”, în timp ce cel mai bun film de animaţie a fost declarat „Kubo and the Two Strings”. 

Starurilor care au murit în acest an, printre care John Hurt, li s-a adus un omagiu, iar premiul BAFTA cel mai prestigios, The Fellowship, i-a fost decernat pentru întreaga carieră regizorului american Mel Brooks. 

Ceremonia de decernare a premiilor s-a derulat la Royal Albert Hall, în prezenţa prinţului William şi a soţiei sale Catherine.

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=0pdqf4P9MB8?ecver=2&w=641&h=360]

Sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here