Mihai Trăistariu și Tavi Colen, printre semifinaliștii Eurovision 2017, câștigătorii preselecției acestei competiții fiind anunțați duminică .Ioana Voicu și Dan Helciug au prezentat cei 15 semifinaliști ai Eurovision România, într-un show live transmis pe TVR 2 și TVR HD
Mihai Trăistariu și Tavi Colen, printre semifinaliștii Eurovision 2017. Ioana Voicu și Dan Helciug au prezentat cei 15 semifinaliști , într-un show live transmis pe TVR 2 și TVR HD. Semifinaliștii au urcat pe scena amenajată în studioul TVR anunțați de artiști care, de-a lungul anilor, au reprezentat România la Eurovision și de vedete TVR.
În ordinea anunțării, artiștii calificați în semifinala Selecției Naționale sunt: Elize & No Stress cu „Fără bariere”, Cristina Vasiu cu „Set the Skies on Fire”, Tudor Turcu — „”Limitless”, Ramona Nerra — „Save Me”, Ana Maria Mirică — „Spune-mi tu”, Instinct — „Petale”, D-lema — „Adventure”, Ilinca feat. Alex Florea — „Yodel It”, Tavi Colen și Emma — „We own the night”, Zanga — „Două sticle”, Maxim — „Adu-ți aminte”, Eduard Santha — „Wild Child”, Mihai Trăistariu — „I Won’t Surrender”, Alexandra Crăescu — „Hope”, Xandra — „Walk on By”.
Mihai Trăistariu și Tavi Colen luptă pentru un loc pe scena din Kiew
Zanga a intrat în semifinala Selecției Naționale cu piesa „Două sticle”, după retragerea cântăreței Lora din competiția Eurovision România. Aceasta din urmă fusese selectată în semifinală, înainte de a anunța că renunță la competiție, potrivit prezentatorilor show-ului de la TVR.
Cristina Vasiu, MIHAI, Tudor Turcu, Elize&No Stress, Ramona Nerra, Ana Maria Mirică, Instinct, D-LEMA, Ilinka feat. Alex Florea, Tavi Colen&Emma, Zanga, Maxim, Eduard Santha, Alexandra Crăescu şi Xandra continuă concursul
Audiţiile pentru preselecţia de anul acesta au durat trei zile, timp în care concurenţii au interpretat live piesele – o premieră a Selecţiei Naţionale. La finalul celor peste 25 de ore, din cele 72 de melodii validate, juriul a ales 15 care să intre în bătălia din semifinala Eurovision România. Lista melodiilor din semifinală (cu titlu, compozitor, textier, interpret) o găsiţi ataşat. „Am vrut să evităm surprizele ca, de exemplu, o piesă bună să nu aibă o interpretare pe măsură. Sau ca un interpret cu foarte mulţi fani, dar fără o piesă puternică, să fie trimis în etapele finale ale concursului. Astfel, am decis ca unui juriu de specialişti să îi revină sarcina de a alege cele mai bune compoziţii în cele mai bune interpretări, în urma audiţiilor live”, a declarat Iuliana Marciuc, producătorul evenimentului, la încheierea show-ului.
Seara de 12 februarie a înregistrat o altă premieră a concursului Eurovision România: juriul a dezvăluit numele semifinaliştilor Selecţiei Naţionale într-un show live, transmis la TVR 2, TVR HD, TVR Internaţional şi online pe TVR+. Pe parcursul galei, pe lângă piesele calificate în semifinală, telespectatorii au reascultat câteva dintre melodiile cu care România a participat de-a lungul timpului la Eurovision în interpretarea artiştilor: Luminiţa Anghel, Elena Gheorghe, Cezar Ouatu, Monica Anghel, Marcel Pavel, Dan Bittman, Paula şi Ovi, Oana Velea, Eduard Stoica.
Cele 15 melodii calificate în următoarea etapă a Selecţiei Naţionale Eurovision România pot fi ascultate pe site-ul dedicat, eurovision.tvr.ro. Organizatorii au anunţat şi campania „Eurovision te premiază!”, la care telespectatorii pot câştiga Marele Premiu, un automobil. La finalul evenimentului, cei 15 semifinalişti au susţinut o conferinţă de presă, la care au participat, în Studioul 3, echipa Eurovision a TVR şi membrii juriului: Luminiţa Anghel, Andrei Tudor, Ovi, Paula Seling şi Adrian Romcescu.