Situație incredibilă la vârful județului. Maricel Popa a denunțat-o la DNA pe fata ”vicelui” Chirilă

@ “În urma încheierii misiunii de audit au fost formulate o serie de plângeri penale din care două au fost trimise la DNA Iași”, a declarat Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași @ Plângerea penală o vizează și pe Raluca Filip, fiica lui Victor Chirilă, vicepreședintele Consiliului Județean @ “Fiica mea este majoră, vaccinată, fiecare răspunde pentru ceea ce face”, a spus Victor Chirilă

GALERIE FOTO

 

Situație incredibilă la vârful județului Iași, unde deși președintele Consiliului Județean Iași, Maricel Popa, susține zilnic că lucrează excelent în echipă cu subalternii săi, adică cu cei doi vicepreședinți, au apărut unele tensiuni legate de faptul că șeful județului a luat o decizie care afecteză destul de neplăcut viața familiei unuia dintre adjuncții, fiind vorba de Victor Chirilă. Astfel, potrivit unor surse din administrația județeană, în ultima perioadă, Victor Chirilă își arată discret nemulțumirile legate de modul în care decurg lucrurile în Consiliul Județean. Asta deoarece, după finalizarea controlului efectuat de serviciul de audit intern de la CJ la Aeroportul Iași, au fost formulate șase plângeri penale, din care două sesizări au fost trimise la Serviciul Teritorial Iași al Direcției Naționale Anticorupție. Potrivit unor surse, cel puțin una dintre cele două sesizări o vizează și pe fiica lui Victor Chirilă, pe numele său Raluca Filip, angajată a Aeroportului Iași.

“În urma încheierii misiunii de audit, au fost formulate o serie de plângeri penale din care două au fost trimise la DNA Iași. Domnul Bodea (fost director al Aeroportului Iași-n.r) i-a reclamat pe auditorii noștri la Unitatea Centrală de Armonizare pentru Auditul Public Intern, o entitate din cadrul Ministerului de Finanțe. S-au făcut unele verificări și s-a constatat că auditorii noștri și-au făcut datoria. Noi nu spunem neapărat că au fost săvârșite fapte penale, am sesizat unele încălcări ale Legii”, a spus Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași.

Chirilă: “Fiica mea este majoră”

Victor Chirilă a recunoscut faptul că știa de situația în care se află acum fiica sa, dar nu a vrut să comenteze prea mult.

“Fiica mea este majoră, vaccinată, fiecare răspunde pentru ceea ce face. Eu vreau să vă spun că nu este vorba decât de o perdea de fum. Lucrurile nu sunt atât de grave precum susțin unii”, a spus Victor Chirilă, referindu-se la concluziile auditorilor.

Raluca Filip a coordonat departamentul de marketing al Aeroportului Iași după care a preluat conducerea biroului de finanțări nerambursabile. Marius Bodea, fost director al Aeroportului Iași, în prezent deputat PNL, nu a răspuns apelurilor telefonice formulate de jurnaliștii 7 Est care au dorit să obțină un punct de vedere de la actualul parlamentar.

Nereguli la contracte

Potrivit unor surse, cele mai multe nereguli constatate de auditorii Consiliului Județean privesc planul de achiziții de la Aeroportul Iași. Prejudiciul estimat de auditorii județului depășește 500.000 lei. Unele dintre abateri se referă la efectuarea unor plăți către unele firme care nu furnizaseră bunurile și serviciile pe care le-au facturat Aeroportului Iași. Unul dintre contractele luate în vizor se referă la achiziționarea unor panouri publicitare. S-ar părea că acestea au fost achitate înainte să fie recepționate. De asemenea, o altă abatere se referă la majorarea salariilor angajaților fără ca decizia să fie aprobată de Consiliul de Administrație sau de Adunarea Generală a Acționarilor.

Trimis în judecată tot după un audit

Și actualele probleme pe care le are Victor Chirilă au urmat tot unui control efectuat de serviciul de audit al Consiliului Județean. Astfel, Chirilă a fost trimis în judecată într-un dosar care conține fapte conexe celor în care a fost trimis în judecată fostul președinte al Consiliului Județean, Cristian Adomniței. Adică și faptele imputate lui Chirilă se referă la modul în care CJ a derulat contractul de promovare a imaginii județului Iași încheiat cu firma Laser Co în anul 2013. Reamintim că cele mai multe acuzații se referă la faptul că CJ a plătit firmei Laser Co materiale de promovare care nu fuseseră furnizate. Acuzațiile care i se aduc lui Chirilă se referă la faptul că i-ar fi ajutat pe unii funcționari să completeze unele documente care urmau să ateste în fals că materialele promoționale au fost furnizate.

„În luna decembrie 2014, inculpatul Chirilă Victor, având funcția de consilier județean în cadrul Consiliului Județean Iași, deși  nu mai avea calitatea de vicepreședinte al Consiliului Județean Iași, i-a ajutat pe ceilalți inculpați, persoane care făceau parte din comisia de recepție să ateste, în mod nereal, că toate bunurile au fost primite, semnând în locul președintelui Consiliului Județean Iași și aprobând procesul verbal de recepție cantitativă și calitativă. Procesul verbal de recepție a fost semnat și de inculpatele Rață Hăpăleț Irina Mihaela, Țoptea (fostă Hanganu) Oana Elena și Râmbu Cosmina, în calitate de consilieri în cadrul Direcției Proiecte și Dezvoltare Durabilă din cadrul Consiliului Județean Iași”, se precizează într-un comunicat al DNA.

Dosarul în care a fost trimis în judecată Victor Chirilă este în curs de judecată.

Constantin MAZILU

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here