cum am pierdut aiurea o seară, acasă la un grandoman burtos
Precizare pentru tineri : Simirad Constantin e unul dintre infractorii morali care au călărit Iaşul în ultimii 27 de ani. Un burduhos cu figuri de scriitor şi compuneri de clasa a opta, care a ocupat, prin votul mulţimii ieşene, vreme de vreo 12 ani, scaunul moale de primar al tîrgului de pe Bahlui.
Un traseist politic, care a ajuns la putere pe valul de dreapta al Convenţiei Democrate, apoi şi-a făcut propria cumetrie de mahala, numită Partidul Moldovenilor, avînd drept vedete tot felul de figuri din lut maroniu : Costel Adăscăliţei, Luminiţa Iordache, Romeo Olteanu, Alexandru Lăzescu şi alte asemenea minunăţii bipede.
Cînd funia i s-a apropiat de par, Simirad şi-a vărsat sacul cu oportunişti politici în remorca PSD, iar el a lăsat primăria pe mîna altui corifeu de Bahlui, actualul inculpat Nichita Gheorghe. Şi s-a dus ambasador în Cuba, la loc călduţ şi cu soare, nu la umbră şi răcoare, cum merita.
Nu obişnuiesc să scriu despre întîlniri private, mai ales dacă au legătură cu activitatea mea de consultanţă. O fac, eventual, doar dacă unele persoane implicate au avut un comportament mizerabil. E cazul lui Simirad, care s-a comportat mizerabil şi cu Iaşul, şi cu autorul acestor rînduri, pe care a încercat să-l hărţuiască şi cu procese penale, şi prin alte metode, crezînd că astfel n-o să mai scriu despre tîmpeniile lui politice şi administrative.
A reuşit doar să mă pupe în contur, cum l-am invitat, de altfel, pe personajul unui editorial de demult, intitulat ” Scrisoare către porcul Primirad „. Un text de care a rîs cu hohote, în sediul guvernului, chiar şi vestitul & temutul, cîndva, Octav Cozmîncă. Cel puţin aşa mi-a spus, rîzînd cu gura pînă la urechi, un bogătaş din tîrg, care dusese ziarul în clădirea din Piaţa Victoriei.
În rîndurile care urmează, puteţi citi cum mi-am stricat eu prima zi de Paşte, acum mulţi ani, mergînd în vizită la Costică Simirad.
Primarele Costică vrea consultanţă politică
Primăvara anului 1998, tîrgul Iaşilor. În paginile ziarului ” Monitorul „, farul luminos al jurnalismului bahluiez, începuse de ceva vreme să se vehiculeze ideea unui partid regional, care să-i scape pe sărmanii moldoveni de asuprirea bucureştenilor jmecheri şi lacomi, care halesc singuri hălcile macre din buget.
Ideea nu era cu totul rea, numai că în capul mesei regional-moldoveniste fusese plantat un personaj care, în vreo şase ani de conducere a primăriei oraşului, îşi cam arătase şi capacităţile de gospodar, şi glodul dintre sinapse. Da, de Costică Simirad e vorba.
Eram editorialist la ” Monitorul ” şi, împreună cu doi colegi, Pavel Lucescu şi Ovidiu Şimonca, plănuiam să facem o firmă de relaţii publice, comunicare şi consultanţă politică. Cum puneam noi la cale viitorul luminos de mari consultanţi, hoop, Ovidiu Şimonca ne zice că premarele Costică vrea sfaturi avizate pentru noul lui proiect politicesc şi că l-a invitat, împreună cu Lucescu, la o întîlnire de taină şi de lucru, pe tema închegării partidului moldovenesc.
Deşi invitaţia simirădească era doar pentru ei, cei doi colegi mi-au zis să merg şi eu la întîlnire, ca tovarăş ce eram în viitoarea firmă de consultanţă ( care, din varii motive, a murit înainte să se nască ). Le-am mulţumit pentru solidaritate, dar le-am explicat că există un motiv pragmatic pentru care ar fi mai bine să nu merg la întîlnirea cu ” the big bufallo ” Costică : tocmai reuşisem să strecor în ziar, cu chiu cu vai, un editorial cam critic despre premare, care era protejatul gazetei la care scriam. Desigur că jupînul din Ghireni nu fusese încîntat că e urechit taman în ziarul de casă, prin urmare era improbabil că avea să sară în sus de bucurie, văzîndu-mă că apar în ograda lui, ba încă şi neinvitat.
Cum cei doi amici au insistat să merg şi eu, iacătă-mă-s, ditamai goblizanul editorialistic, într-o sîmbătă dimineaţa, intrînd pentru prima dată în biroul nr 1 din Palatul Roznovanu. Desigur că premarele n-a făcut o mutră prea veselă cînd m-a văzut, ba chiar, cu ghiolbănia caracteristică, le-a zis amicilor mei, din start : ” Ei, dacă aţi vrut să vină şi el … ” . Pentru binele comun, m-am abţinut, cu greu, să-i răspund la fel ori să ies din birou. Aşa că a trebuit să molfăi, împreună cu cei doi amici, din sandvişurile făcute de doamna Simirad, după ce consortul ne-a tot înghesuit cu ele, urmărind apoi cu atenţie dacă apreciem cum se cuvine marea onoare ce ne-o face.
Fiindcă un lingău simiradian, vestitul Petrică, a apărut inopinat şi a uitat să plece, n-am prea putut discuta în voie, prin urmare dl premare a dus generozitatea mai departe, invitîndu-ne să discutăm la el acasă, de Paştele care venea curînd, împreună cu nevestele din dotare. Intram şi eu în lumea bună, cum ar veni.
Acasă la bizonul cu halat
Iată-ne deci în prima zi de Paşte, în Tătăraşi, cu nevestele alături şi tufe de flori pentru doamna gazdă, sunînd la celebra uşă. Jupîn Costică ne-a deschis, în halat de burghez serios, am pupat mîna doamnei Stela şi am scăpat de tufele florale, pe urmă ne-am aşezat în sufragerie. Sau în salon, ca sî hiu în ton cu halatul lu’ domnu’ nea Costică.
Bucatele gazdei erau bune, nic’ de zis. Doar garnitura de vorbe a premarelui era indigestă rău. Mai întîi, ne-a prezentat toate kitchurile din sufragerie – cadouri banale, primite cu tot felul de ocazii, prezentate cu un aer de grandoman penibil, ca şi cum erau cel puţin Sfîntul Potir. Nea Simi’ urmărind apoi, destul de dezamăgit, reacţiile noastre, care nu erau suficient de entuziast-tribale, pe măsura ninunăţiilor prezentate.
Pe urmă ne-a povestit, pe un ton de tractorist care a făcut armata pe submarine atomice, cum l-au urmărit pe el kaghebiştii, la Moscova. Ba chiar se pare că i-au pus şi ceva în mîncare, fiindcă avusese nişte patriotice dureri de stomac. Îl giniseră ruşii că era periculos, desigur, iar eu am dat aprobator din cap, vizavi de perfidia moscovită. Aş fi dat din picioare, spre casă, da’ venisem cu treabă, şi suportam cu stoicism sceneta jenantă.
I-am dat deci un cot discret lui Şimonca, amintindu-i în şoaptă că am venit cu treabă.
” Dom’ primar, mergem la o ţigară ? „, a întrebat el. ” Io nu fumez ! „, a răspuns, încruntat, bizonul. După cîteva desene verbale şi aluzive, bizonul în halat a priceput, şi ne-am retras în biroul simirădesc. Numai că sceneta penibilă a continuat, monsieur le gherţoy Costică vrînd să ni se arate în toată splendoarea lui domestică. Mai întîi, ne-a inundat cu un luuung elogiu al unei ninunăţii nemaivăzute – robinetul cu pastilă ceramică : ” Uăi băieţ’, îi şeva taare bun ! La duş mai ales, reglezi apa cum vrai tu, nu ti friji di la apa pre’ şerbinti … Dimineaţa îi ooo plăşeeeriii sî faşi duş cu robinet di ‘ista ! Sî vă cumpăraţ’ şî voi, a s’ videţ’ ci ghini-i ! „.
Mă uitam la el ca la circ, și nu-mi venea să cred că arătania ‘ceea e primarul Iașului. Dar asta era doar prefața. După oda robinetului, a urmat oratoriul telefonului portabil : ” Videţ’ telefonu’ ista mititel ? Îi telefon fix, da’ ca ş’ cum ar şi mobil, îl pot lua cu mini pisti tot în casî. Şî di pi veşeu pot vorghi, dacî mă sună şineva. Îi Iericson, Gajea ni l-o dat, di la Romtelecom „. Simirad pe tronul de la WC, iată tabloul la care visam de mic …
Sătul de circ, l-am întrebat pe premare ce planuri are cu viitorul partid moldovenesc. „Aaa, cu partidu’ îi simplu „, a zis el, nemulţumit că i-am întrerupt expozeul cu WC conectat la lume.” Uăi, băieţ’ vreu sî-ni faşiţ’ o doctrinî di şentru, ca sî mă pot alia cu toţ’, şî cu stînga, şî cu dreapta „, a zis bizonul în halat, cu aerul unui tarabagiu din piaţă, care anunţă că ” avem di tăti „.
Faza cu doctrina di şentru m-a dezgustat mai tare ca WC-ul cu Iericson di la Gajea. Dar, fiindcă hotărîsem să fiu şi eu, în sfîrşit, om pragmatic, am lăsat greaţa pentru mai tîrziu şi i-am zis primarului că doctrina e importantă, desigur, dar munca de organizare a partidului e la fel de importantă. Atît mi-a trebuit …
În transă, parcă injectat brusc, bizonul în halat a început să ne vorbească, în biroul de acasă, ca şi cum era la balconul Palatului Roznovanu. Cîte batoze şi cîţi ajenţi sanitari erau la el în sat, cînd iera iel copchil, cum e cu progresul & regresul societăţii, ce vrea el să facă pentru lumea-iasta etc, toate năclăite într-un sos mesianic, cu iz clar de Bucium. Da, cum ieşi din oraş spre Vaslui, pe dreapta, acolo unde îşi avea reşedinţa, la celebrul spital, şi împăratul Braziliei.
Apogeul acestui discurs a fost viziunea simirădială despre cercurile concentrice ale solidarităţii : întíi cea de familie, apoi restul – de bloc, de cartier, de oraş, de regiune, de ţară, de continent, de planetă, de galaxie şi tot aşa, cam pînă în Bucium, pe dreapta, cum ti duși spri Vaslui. Da, tot acolo, lîngă majestatea sa imperială.
Mă uitam la bizon şi nu-mi venea să cred. Un student bunişor din ultimul an de medicină n-ar fi avut dubii legate de diagnostic, văzînd tirada primarului. Nici eu nu mai aveam vreun dubiu, aşa că singura mea grijă era să nu fac ochii mari, ca la o întîlnire cu Yeti. Da, varianta moldovenească a lui ET.
Cînd am ieşit din bîrlogul bizonului, i-am întrebat pe cei doi amici dacă a meritat să ne pierdem o seară de Paşti cu un asemenea personaj bizar. Jenaţi şi ei de spectacolul mîlos la care fusesem spectatori, mi-au dat dreptate, cam cu jumătate de gură. Mie îmi era oricum clar : Iaşul era condus de un om toxic, mai dus cu pluta decît crezusem pînă atunci. Un clovn defect, care avea să polueze încă mulţi ani oraşul.
Privind în urmă la acei ani glodoşi, am o singură satisfacţie : că, prin articolele pe care le-am scris, de-a lungul timpului, i-am dat peste nas acelui bizon cleios, cum nu i-a dat nimeni. Acum, că a ajuns iar în primărie, ca sfătuitor al noului primar, îi adresez bizonului aceeaşi urare veche : ” Să mă pupi în contur, Simirade ! „.
Lucian Postu
Lucian Postu este publicist şi consultant politic, PR & media. A fost corespondent BBC şi Radio Europa Liberă , consultant BBC pentru Republica Moldova şi editorialist al mai multor publicaţii . Foloseşte ortografia recomandată de Institutul de Filologie ” Al. Philippide ” din Iaşi, cu excepția cuvîntului ” romîn ” și a derivatelor sale.
