Niciun vaccin disponibil împotriva Zika pentru femeile la vârsta procreării până în 2020 –

Aproximativ 40 de vaccinuri împotriva virusului Zika sunt în curs de testare, însă niciunul nu va fi disponibil pentru femeile aflate la vârsta la care pot avea copii până în 2020, a estimat miercuri Margaret Chan, directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), transmite AFP. „Aproximativ 40 de vaccinuri sunt în faza de studiu. Deși unele dintre ele se află deja în stadiul de teste clinice, un vaccin care să fie suficient de sigur pentru a putea fi utilizat de femeile aflate la vârsta procreării nu va putea primi toate autorizațiile înainte de 2020”, a explicat Margaret Chan într-un comunicat.

În urmă cu un an OMS decreta că virusul Zika, care poate produce anomalii cerebrale grave la nou-născuți, reprezenta „o urgență mondială de sănătate publică”. Acest statut de „urgență” a fost retras la 18 noiembrie, OMS estimând că este nevoie de „un mecanism tehnic solid pe termen lung” pentru a organiza un răspuns global. „Unde ne aflăm acum, un an mai târziu? Propagarea internațională continuă, chiar dacă monitorizarea virusului s-a îmbunătățit. Aproximativ 70 de țări și teritorii din America, Africa și până în Asia și în Pacificul occidental au semnalat cazuri de infectare cu Zika începând cu anul 2015”, a adăugat ea, conform Agerpres. Virusul, care a afectat în principal Brazilia, se transmite prin înțepătura țânțarului Aedes aegypti, dar și pe cale sexuală.

Sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here