APNV – desemnată de Ministerul Mediului pentru administrarea Parcului Natural Văcărești – Stiri pe surse

Ministerul Mediului a desemnat Asociația Parcul Natural Văcărești (APNV) pentru administrarea parcului cu același nume, în asociere cu Primăria Generală a Capitalei (PMB) și în parteneriat cu alte 12 instituții de profil.

„În urma evaluării Comisiei de atribuire de la Ministerul Mediului, Asociația Parcul Natural Văcărești a primit administrarea Parcului Natural Văcărești. Așteptăm să semnăm contractul de administrare cu Ministerul Mediului, să punem în practică primele măsuri, conform legii, pentru că legea ariilor naturale protejate e foarte clară în acest sens, respectiv: înființarea Administrației Parcul Natural Văcărești, o nouă instituție cu personalitate juridică pe care trebuie să o înființăm în termen de șase luni; elaborarea planului de măsuri pentru conservarea Parcului Natural Văcărești, în termen de nouă luni de la semnarea contractului de administrare, și demararea primelor proceduri pentru elaborarea planului de management al ariei naturale protejate, care reprezintă ‘constituția’ Parcului Natural Văcărești, un document foarte important, care va fi elaborat în doi ani de la semnarea contractului de administrare, document cu o valoare de zece ani și care va include obiectivele de protecție, conservare, educație, vizitare și, în general, administrare a Parcului Natural Văcărești”, a precizat directorul executiv al APNV, Dan Bărbulescu, pentru Agerpres.

El a menționat că, dincolo de acești pași administrativi, pe care asociația îi va pune în practică împreună cu partenerii săi, printre care și Primăria Generală, vor fi luate o serie de măsuri privind protecția și paza zonei respective, dar și monitorizarea speciilor și habitatelor. „În tot acest timp, noi suntem responsabili de ce se întâmplă în parc și vom încerca încă din prima zi de la semnarea contractului de administrare să demarăm operațiuni de protecție, pază — foarte importantă în parc, pentru că în momentul de față parcul nu este păzit — și acțiuni de protecție, monitorizare a speciilor și habitatelor, astfel încât să începem să ne punem în practică viziunea noastră pentru Parcul Natural Văcărești, respectiv o zonă dedicată conservării naturii, protecției mediului, educației și turismului sustenabil”, a adăugat Dan Bărbulescu.

Contractul de administrare ar putea fi semnat săptămâna aceasta, în condițiile în care de la anunțarea rezultatelor evaluării trebuie să mai treacă două zile pentru rezolvarea eventualelor contestații, a menționat directorul executiv al APNV. Asociația Parcul Natural Văcărești a depus dosarul de administrare în parteneriat cu Primăria Generală a Capitalei, după ce un acord în acest sens a fost votat de Consiliul General al Municipiului București, pe 21 decembrie 2016. „Alături de Primăria Generală a Capitalei, mai avem încă 12 parteneri: facultăți, institute de cercetare, organizații neguvernamentale. Am reușit să adunăm pentru acest moment foarte important un consorțiu de capacități care să ne ofere capacitate științifică, financiară și administrativă, atât de necesare pentru a administra Parcul Natural Văcărești”, a precizat Bărbulescu.

APNV a luat ființă în anul 2014 cu scopul înființării PNV și al conservării peisajului și biodiversității acestuia. Actualul amplasament al Lacului Văcărești reprezintă o arie naturală cu o suprafață de 183 de hectare, situată în sectorul 4, unde s-a dezvoltat un ecosistem natural specific unei delte cu numeroase canale, bălți, zone mlăștinoase, alimentate de ape subterane ce au favorizat dezvoltarea unei vegetații bogate, cu sute de specii de plante, precum și existența a peste 90 de specii de păsări și mamifere. Pe 11 mai 2016, prin hotărâre de Guvern, zona a fost declarată parc natural, instituindu-se regimul de arie naturală protejată. Pe 9 decembrie, fostul ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, Cristiana Pașca Palmer, a anunțat demararea procedurilor de atribuire în administrare a 11 arii naturale protejate, printre care și Parcul Natural Văcărești.

Sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here