François Fillon denunţă „o lovitură de stat instituţională”,  din partea stângii

François Fillon, afectat de scandaluri cu privire la presupuse locuri de muncă fictive, a denunţat miercuri ”o lovitură de stat instituţională” vizând candidatura sa la preşedinţie, ”din partea stângii”, şi le-a cerut parlamentarilor din cadrul Partidului Republicanii să-l „susţină 15 zile“, relatează AFP.

 

„Eu trăiesc o experienţă de o violenţă fără precedent. Familia mea, anturajul meu, noi înşine, credibilitatea familiei noastre politice, a candidaturii mele, totul este pus în discuţie, în cadrul unei operaţiuni organizate, profesioniste”, a denunţat el într-o reuniune cu uşile închise, la sediul său de campanie de la Paris.

 

Soţia candidatului de dreapta la alegerile prezidenţiale din Franţa, Francois Fillon, ar fi primit peste 900.000 de euro ca asistentă parlamentară şi colaboratoare a unei reviste literară, funcţii în care ar fi fost angajată fictive, scrie„ Le Canard Enchaine“, citat de BFMTV. Anterior, suma vehiculată era de 500.000 de euro.

 

În plus, candidatul conservator şi-ar fi angajat doi dintre copii ca asistenţi parlamentari, plătindu-i, cu 84.000 de euro, potrivit publicaţiei.

 

Marţi, autorităţile au efectuat percheziţii la sediul Adunării Naţionale în cadrul anchetei cu privire la presupuse angajări fictive ale lui Penelope Fillon.

 

Majoritatea alegătorilor francezi nu sunt convinşi de argumentele candidatului conservator la preşedinţie, Francois Fillon, care susţine că acuzaţiile care îl vizează privind angajarea fictivă a soţiei sale sunt false, arată un sondaj dat publicităţii marţi, citat de Le Figaro.

 

Studiul realizat de institutul Elabe pentru BFMTV arată că 76% dintre persoane chestionate nu îl cred pe fostul premier, care a descris acuzaţiile drept „abjecte” şi false.

 

Sondajul a fost realizat luni şi marţi, pe un eşantion de 974 de persoane.

 

Sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here