Nu a avut loc niciun control referitor la averea preşedintelui României

Preşedintele ANAF, Bogdan-Nicolae Stan, spune că la nivelul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Braşov nu a avut loc niciun fel de control privind ”averea” preşedintelui Klaus Iohannis, după ce în spaţiul public au existat informaţii potrivit cărora ANAF ar fi declanşat un control pentru a stabili dacă familia Iohannis a declarat la Fisc veniturile obţinute din meditaţii în perioada când actualul şef al statului era profesor de fizică la Sibiu, informează News.ro.

„Potrivit preşedintelui ANAF, domnul Bogdan-Nicolae Stan, la nivelul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Braşov (pe raza căreia se află Administratia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu) nu a avut loc niciun fel de control pe aceasta temă”, precizează ANAF, marţi dimineaţă, într-un comunicat de presă.

Precizările au loc după ce luni în spaţiul public au apărut informaţii că ANAF a declanşat un control la Direcţia Finanţelor Publice Sibiu pentru a vedea dacă preşedintele Klaus Iohannis şi soţia acestuia au declarat la Fisc sume obţinute din meditaţii pentru elevi în perioada 1990-2017.

Administraţia Prezidenţială a precizat că preşedintele Iohannis şi-a plătit întotdeauna taxele şi impozitele la stat.

Deputatul ALDE Varujan Vosganian a anunţat, pe 18 ianuarie, că a solicitat Ministerului de Finanţe şi ANAF să facă o evaluare a veniturilor şi impozitelor plătite de către preşedintele Klaus Iohannis şi să confirme dacă şeful statului a avut posibilitatea să cumpere mai multe imobile din veniturile obţinute din meditaţii.
 

Sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here