Europenii, îngrijoraţi în privinţa acordului nuclear cu Iranul

 Franţa şi multe alte state europene doresc aplicarea acordului nuclear semnat cu Iranul, în timp ce preşedintele SUA, Donald Trump a declarat recent că acest acord este „stupid“.

 

Seful diplomaţiei franceze Jean-Marc Ayrault  s-a deplasat la Teheran însoţit de aproximatuv 50 de şefi de companii. Ei vor participa la prima reuniune a unei comisii franco-iraniene creată anul trecut când preşedintele iranian Hassan Rohani a efectuat o vizită în Franţa. Mai multe mari întreprinderi franceze au semnat contracte cu Iranul în cursul anului trecut, iar firme precum Total, Airbus, Peugeot sau Renault sunt din nou prezente pe piaţa iraniană, după numeroşi ani de absenţă.

 

Semnat la Viena în iulie 2015 după mai mulţi ani de negocieri, acordul garantează caracterul civil şi paşnic al programului nuclear iranian. În schimbul acestui angajament asumat de Iran, celelalte ţări care au negociat acordul, Statele Unite, Franţa, Marea Britanie, China, Rusia şi Germania, au acceptat ridicarea sancţiunilor internaţionale decretate împotriva Iranului.

 

“Acest acord, pentru noi, este în continuare valabil. Iranul şi-a respectat, grosso modo, angajamentele luate, trebuie ca acordul să fie respectat de o parte şi de alta” declară un diplomat francez citat de Agenţia France Presse.

 

Mai rămâne însă de văzut ce va face Donald Trump, care a promis în cursul campaniei sale electorale că va „rupe“ acest accord. La nici două săptămâni de la instalarea nolui preşedinte american, Iranul a efectuat un test cu rachetă cu rază medie de acţiune .

 

Potrivit unor surse din Pentagon, racheta a fost lansată duminică şi a parcurs aproape 1.000 de kilometri înainte a exploda. Racheta balistică a fost lansată din poligonul militar Semnan, situat în nordul Iranului, în apropiere de Teheran.

 

Un test cu o rachetă de acelaşi tip a avut loc în iulie 2016. O rezoluţie ONU adoptată după semnarea acordului interzice Iranului să testeze rachete capabile să transporte arme nucleare. 

 

Israelul ameninţă că va riposta

 

La cererea Israelului, Statele Unite au solicitat o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate ONU. Testul este văzut ca o demonstraţie de forţă a Iranului, în condiţiile în care noul preşedinte american a criticat în repetate rânduri acordul asupra dosarului nuclear iranian, considerând că este prea permisiv. 

 

După ce Iranul a testat o rachetă balistică, premierul Israelului, Benjamin Netanyahu  a declarat că  „gresiunea“ iraniană nu va rămâne fără reacţie, precizând că va aborda acest subiect cu ocazia întâlnirii pe care o avea cu preşedintele SUA, Donald Trump, la Washington, pe 15 februarie.

 

Benjamin Netanyahu a scrie pe Twitter luni seară: „La sfârşitul săptămânii trecute, Iranul a lansat o nouă rachetă balistică. Este o încălcare flagrantă a rezoluţiilor Consiliului de Securitate ONU. În curând mă voi întâlni cu preşedintele Trump la Washington. Voi exprima necesitatea reactivării sancţiunilor împotriva Iranului, pentru rachetele balistice şi pentru activităţi teroriste, în afară de gestionarea acelui acord eşuat“.

 

Sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here