Cum s-au văzut protestele din țară în presa străină

Zeci de mii de români au protestat duminică la Bucureşti şi în alte oraşe ale ţării împotriva planurilor guvernului de a graţia şi dezincrimina unele pedepse prin ordonanţe de urgenţă, transmit Reuters, EFE şi AFP. 

În ciuda temperaturii scăzute, circa 33.000 de persoane s-au adunat, după o săptămână, la un nou marş prin centrul Bucureştiului, pornind din Piaţa Universităţii, unde au avut loc protestele care au marcat sfârşitul regimului comunist în 1989, până în Piaţa Victoriei, unde se află sediul guvernului, a scris EFE

Reuters, care a citat surse din cadrul poliţiei, a afirmat că la mitingul din Bucureşti au participat 50.000 de persoane, cea mai mare demonstraţie din valul recent de proteste. 

În acelaşi timp, aproape 10.000 de persoane au protestat la Cluj-Napoca, al doilea oraş ca mărime din ţară, şi mai multe mii la Timişoara, Braşov, Sibiu şi Iaşi, potrivit EFE. 

Guvernul social-democrat şi-a anunţat intenţia de a adopta prin ordonanţă dezincriminarea unor infracţiuni de abuz de putere şi de corupţie în cazul în care prejudiciul adus statului este mai mic de 200.000 lei (44.000 de euro), notează agenţia spaniolă de presă. 

De asemenea, executivul are în vedere amnistia a 2.700 de condamnaţi pentru infracţiuni minore şi reducerea la jumătate a pedepsei pentru persoanele în vârstă de peste 60 de ani, indiferent de delictul comis. 

Abuzul în serviciu face obiectul a o treime dintre investigaţiile anticorupţie din România, notează Reuters. Liderul partidului de guvernământ din Romania, social-democratul Liviu Dragnea, care are deja o condamnare cu suspendare, este judecat in prezent pentru această acuzaţie. 

„Nu cerem demisia guvernului, cerem să fie respectate promisiunile pentru care au fost aleşi, nu să propună legi aberante în folosul câtorva”, s-a afirmat în manifestul platformei civice care a lansat apelul la manifestaţie, publicat pe Facebook, scrie EFE. 

În timpul mitingului, manifestanţii au purtat pancarte pe care se putea citi: „Respectarea statului de drept”, „Ţara cere: fără graţiere” sau „În democraţie, hoţii stau la puşcărie”. 

Numeroase familii tinere, însoţite de copiii lor, au scandat: „România, trezeşte-te!” şi „Jos cu hoţii!”, a scris AFP

La rândul său, premierul Sorin Grindeanu a afirmat duminică seară, citat de EFE, că protestele au o motivaţie politică şi a fost „distorsionat” obiectivul guvernului cu această reformă din justiţie. 

Manifestanţii au denunţat ceea ce consideră a fi manipularea informativă de la diferite posturi de televiziune a căror linie editorială susţine reforma propusă de guvern şi au cerut demisia ministrului justiţiei, Florin Iordache, care insistă pentru adoptarea ordonanţelor, motivând, potrivit AFP, necesitatea descongestionării închisorilor. 

Potrivit Reuters, planul guvernului social-democrat a fost criticat de preşedintele Klaus Iohannis, procurorul general al României, Curtea Supremă, procurorul-şef anticorupţie, de numeroşi diplomaţi acreditaţi la Bucureşti, precum şi de societatea civilă. 

Preşedintele Klaus Iohannis, care se opune ordonanţelor, a anunţat marţi că a declanşat procedura privind organizarea unui referendum naţional pe tema luptei împotriva corupţiei, a mai scris EFE.

Sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here